Greva foamei la Uzinele Sodice Govora. Angajaţii cer semnarea contractului colectiv de muncă

Trei dintre angajaţi au intrat încă de luni în greva foamei. Alţi 22 li s-au alăturat marţi dimineaţă.

Angajaţii cer proprietarului polonez să dea 16% din veniturile uzinei pentru salarii. Ei mai solicită menţinerea locurilor de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru.

Toate ar trebui să fie cuprinse în noul contract colectiv de muncă.

Dacă nu va fi semnat contractul colectiv de muncă, cei 770 de angajaţi vor declanşa peste două zile grevă generală.