Ministerul de Externe al Marii Britanii: Temerile legate de afluxul de români sunt nefondate
Analiza, realizată de Institutul Naţional de Cercetare Economică şi Socială, pune la îndoială avertismentele lansate de Partidul Independenţei din Marea Britanie şi de unii parlamentari conservatori. Aceştia vorbeau de sutele şi miile de cetăţeni bulgari şi români care vor porni cât de curând la drum spre Marea Britanie.
Temerile legate de afluxul de români şi bulgari în Marea Britanie, după ridicarea restricţiilor, sunt nefondate, se arată într-un raport al Ministerului britanic de Externe. Cotidianul The Independent, care preia raportul, arată că estimările privind numărul celor care vin în ţară au fost exagerate.