29 afișări

Frigul din şcoli este real, nu virtual

digitalizare plasma

de Ionut Vacaru

Guvernul se pregăteşte să pună în aplicare o idee mai veche: digitalizarea şcolii româneşti, iar eu, la cei 25 de ani ai mei, deja încep să mă simt bătrân. Pentru că pe vremea mea, şcoala nu era digitală, ci funcţiona, în cel mai bun caz, pe cărbune. Asta, când aveam cărbune, că de cel mai mult ori băgam lemne în soba care ne încălzea clasa în care învăţam. Aveam şi calorifere, dar dintr-un motiv necunoscut, erau întotdeauna reci. Când am rămas şi fără lemne, ne-am dus pe malul bălţii de lângă şcoală şi am adunat câţiva snopi de papură pe care i-am băgat, pe furiş, în clasă. N-am apucat să alimentăm soba cu prea multă papură, că ne-a prins directorul. Jenat şi el de ridicolul total al situaţiei, ne-a promis că va face tot posibilul să avem căldură în calorifere.

Însă, căldura nu a mai venit cât am învăţat eu în sala aia de clasă, la fel cum şi digitalizarea şcolii româneşti are şanse mici să fie dusă la bun sfârşit prea curând.

Să nu credeţi că aş avea ceva împotriva învăţatului pe tabletă sau pe calculator. Nimic nu este mai plictisitor pentru un elev decât predatul bazat exclusiv pe dictare practicat chiar şi în ziua de azi. Copiii au nevoie de stimulente vizuale, pentru a învâţa anumite concepte abstracte. V-o spun din experienţă proprie. Cele mai frumoase momente din şcoală erau cele în care, directorul despre care v-am vorbit mai devreme, ne ducea în laboratorul de chimie. Pe lângă faptul că în laboratorul de chimie era mai cald decât la noi în clasă, simplele experimente cu eprubete colorate şi beţe de chibrit reaprinse de oxigen ne fascinau pe toţi. Lecţiile digitale, animate, nu au cum să strice.

Iar în anumite cazuri, lecţiile digitale reprezintă chiar o reducere a costurilor, căci unele demonstraţii de pe ecranul tabletei sau al calculatorului iau locul unor materiale didactice fizice. Dar, desigur, ar reprezenta o reducere a costurilor într-o ţară normală. În România, băieţii deştepţi (şi nu neapărat trecuţi prin şcoală) vor câştiga cel mai probabil bani frumoşi din licitaţiile pentru digitalizare. Şcolile vor trebui să cumpere tablete şi softuri de învăţare. Iar aplicaţiile cu lecţii interactive vor fi cel mai probabil create ad-hoc, şi tot ad-hoc vor fi stabilite şi preţurile nou createlor aplicaţii. Şi, cine ştie, poate că vor exista şi contracte de consultaţă, căci ministrul învăţământului deja a anunţat că profesorii vor trebui învăţaţi să folosească noile tehnologii.

Fantastic, nu-i aşa? Cum să te opui digitalizării? Atâta doar că mulţi copii încă mai stau în clase îngheţate, cu calorifere reci sau sobe văduvite de deficitul de lemne. Aşa cum învăţam şi eu în urmă cu 15 ani şi aşa cum învăţau şi bunicii mei, acum 60 de ani. Afurisitele de tablete nu dau căldură, iar cei care vor să le introducă ar fi făcut bine să înveţe mai întâi ce este aceea prioritizare.