Cornul şi laptele, o risipă?

ponta blog

de Moise Guran

Atins deseori de virusul orășanului care știe lumea de la ProTV premierul Victor Ponta a ajuns la concluzia că Programul Cornul și Laptele nu mai este astăzi decât o risipă de bani. Este foarte adevărat faptul că guvernul cheltuiește anual peste 100 de milioane de euro pentru acest program și, da, este de asemenea adevărat că în multe școli, mai ales de la oraș, copiii nici nu se mai deranjează să mănânce nici cornul și nici laptele.

Pe de altă parte, anul trecut Victor Ponta credea că mai toți elevii au iPhone-uri și a propus un program de înlocuirea caietelor cu tablete.

Cumva premierul României este constant în ignoranța sa față de unele realități din orașele mai mici sau de la țară. Probabil puștii cărora părinții le cumpără telefoane de 1.500 de lei bucata nu se prea uită la cornul trimis de domnul Ponta, dar să ajungi la concluzia că întreg programul nu mai este astăzi decât o risipă de bani, e ca și cum ai vrea tablete în loc de caiete pentru copiii de la țară care nici nu au habar de unde se pornește un calculator, nici nu știu decât din auzite ce este acela internet.

extro ponta blogProbabil premierul României este tentat să economisească banii alocați pentru cornurile aruncate. Ar avea astfel mult mai mulți pentru mâncarea celor sărmani, dar dacă unii ar primi și alții nu, atunci mâncatul cornului în sine ar deveni un stigmat social. Ponta spune deocamdată că acest program trebuie regândit.
De acord dar, mare grijă! Aici sunt adevăratele drame ale României. Să dăm banii părinților? Majorarea alocațiilor din banii programului Cornul și Laptele i-ar aduce poate lui Victor Ponta mai multă simpatie socială, dar niciodată premierul nu va putea garanta că laptele pe care îl plătea pentru copil nu va ajunge țuică pentru un părinte denaturat.

Aș prefera, vă spun sincer ca statul să risipească 100 de milioane de euro pe an pe cornuri aruncate de copiii de bani gata, dar să fiu sigur că în România nu mai există nici măcar un singur copil care nu mănâncă nimic într-o zi întreagă.