Sindicate, bani și educație
de Moise Guran
Când vine vorba de înțelegeri electorale și de recompensele de după, în România este posibil orice. Când sindicatele din Educație au intrat pe față în lupta politică în campania trecută am spus că poate erau supărate pe tăierea salariilor profesorilor. Dar în România nu poți vorbi nici despre educație, nici despre copii, nici despre școală, nici despre dascăli fără să nu poți identifica rapid un interes financiar mai mult sau mai puțin meschin. Primul lucru pe care l-a făcut guvernul Ponta a fost să le oprească profesorilor din salariu, pe statul de plată, contribuția la sindicat. Și pentru că nu toți profii sunt membrii de sindicat, acum guvernul le mai crează sindicatelor și un mecanism de constrângere și presiune. Ca să devină membrii și să li se oprească și lor cotizația.
Prin ordonanță de urgență sindicatele din învățământ primesc dreptul de a întocmi rapoarte de monitorizare și de evaluare a calității învățământului. Este o putere uriașă pe care sindicatele o capătă în primul rând asupra directorilor de școli, iar apoi, direct, asupra dascălilor. N-ar întreba nimeni părinții dacă sunt mulțumiți sau nu de cum le formează școala copiii, de materiile predate sau de faptul că e clădirea veche și n-avem sală de sport, dar sindicatele devin un soi de curea de transmisie între fiecare unitate școlară și însăși guvernul.
Nu văd de ce s-ar fi deranjat cineva tocmai cu o ordonanță de urgență pentru asta, dar pot să remarc faptul că sindicaliștii devin mai puternici decât inspectorii școlari. Apropo, aceștia ce sens mai au? Nu că până acum ar fi avut… Sau poate guvernul Ponta se pregătește să desființeze inspectoratele școlare, așa cum va face și cu Direcțiile de Sănătate Publică? Ei uite, abia acela ar fi un pas interesant… Cine va mai lua șpaga la examenele de titularizare? Cumva sindicatele?
