„Habemus Papam!” Suveranul Pontif se va numi FRANCISC şi este primul papă de origine sud-americană

Credincioşii aflaţi în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican au văzut fumul alb ieşit din coşul Capelei Sixtine. Jorge Mario Bergoglio, din Argentina, este noul Suveran Pontif, primul de origine sud-americană. Este cel de-al 266-lea Papă.”Rugaţi-vă pentru mine şi daţi-mi binecuvântarea”, le-a cerut Papa Francisc credincioşilor, miercuri seara.

Cardinal Jorge Mario Bergoglio, în vârstă de 76 de ani, arhiepiscop de Buenos Aires. S-a născut în Argentina, dar provine dintr-o familie de italieni. A studiat teologia la Facultatea San Miguel. A devenit preot în 1969, episcop în 1992 şi a fost proclamat cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea în 2001. Până în 2011 a fost preşedintele Conferinţei Episcopale a Argentinei. A făcut parte din Conclavul care l-a ales Papă pe Benedict al XVI- lea şi a primit – după acesta – cele mai multe voturi.