Sorin Pâslaru, ZF, la „Ultima Ediţie”: Limitarea bonusurilor ar putea determina plecarea top managerilor în afara Europei

Prima reacţie, atunci când s-a pus această problemă, incusiv la Parlamentul European, unde s-a propus limitarea bonusurilor la de trei ori salariul anual, a fost că acest lucru va afecta competitivitatea Europei, care nu va mai atrage angajaţii cei mai buni, iar aceştia vor alege să plece în Singapore sau în Statele Unite ale Americii, a susţinut Sorin Pâslaru, jurnalist la Ziarul Financiar, în dialogul cu Claudiu Lucaci, în emisiunea „Ultima Ediţie” de la TVR1.

De la căderea Lehman Brothers, în 2008, avem o altă lume, nu mai avem pe de o parte statul, iar pe de altă parte societăţile private, mai crede Pâslaru.

Statele au căutat soluţii care să mulţumească electoratul, pentru că odată ce-ai intervenit cu bani şi ai salvat băncile, electoratul cere socoteală, consideră jurnalistul.