Curtea de Apel Tîrgu Mureş a decis că pagina de Facebook este spaţiu public, nu privat

Curtea de Apel Tîrgu Mureş a decis că pagina de Facebook este spaţiu public, nu privat. „Reţeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o căsuţă poştala electronică. Profilul său personal pe Facebook, chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre prieteni putând distribui informaţiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunoştea”, se arată într-o decizie pronunţată de Curtea de Apel.

Este vorba de un dosar în care fostul director de cabinet al prefectului din Tîrgu Mureş a contestat o sancţiune primită de la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii din cauza unei postari pe pagina personală de Facebook.