Bucureşti: 380 clădiri cu risc seismic ridicat. Doar 16 au fost consolidate în ultimii 10 ani

Cele mai multe clădiri care astăzi au bulină roşie au fost construite în perioada interbelică şi se află în zonele din Centrul Vechi şi pe Calea Moşilor, Carol I, Magheru, Kogălniceanu, Bulevardul Nicolae Bălcescu sau Calea Victoriei.

În fiecare an, de 4 martie, vorbim despre blocurile cu bulină din Bucureşti, în jur de 400 la număr!  O facem doar ca să constatăm şi să atragem atenţia că autorităţile se mişcă greu, fondurile sunt insuficiente, iar proprietarii nu au unde să se mute în timpul consolidării.

Explicaţiile sunt multe. În final, însă, toate motivele din lume nu mai au niciun sens în cazul unui cutremur major. În ultimii zece ani, doar 16 clădiri au fost consolidate, în condiţiile în care 380 clădiri au risc seismic ridicat, iar 189 dintre ele constituie pericol public.