Va lăsa BNR euro sub 4,35 lei?
de Moise Guran
Leul încheie o săptămână bună în care s-a apreciat ușor dar hotărât, pe volume bune în piață. Așa trebuie! Cursul a coborât până la 4,35 de lei, iar ultima raportare a BNR i-a făcut pe analiști să creadă că Isărescu nu prea s-a băgat. La drept vorbind nici nu prea avea de ce, deși sincer să vă spun eu nu sunt convins că lucrurile au stat chiar așa. Guvernatorul chiar a servit în această săptămână un speech opiniei publice în care a demonstrat că nu poți obține creștere economică urcând “cursul la cinci lei”. Totuși experiențele anterioare au arătat faptul că lui Mugur Isărescu îi place să gândească exact ca la șah cu câteva mutări înainte.
Eu cred că dacă Banca Centrală nu intervenea deloc, scăderea euro ar fi fost chiar mai consistentă. Desigur nu e timpul pierdut, dar de săptămâna viitoare este mai puțin probabil ca euro să mai scadă foarte mult. De fapt sunt semne că exact sub 4,35 de lei pentru un euro celor de la BNR nu le mai place. Nici nu-i văd intervenind brutal pentru creșterea cursului, dar pentru ca euro să meargă spre 4,30 este nevoie de un aflux mai mare de bani veniți de afară.
Ceea ce încerc să vă spun este că trendul rămâne în continuare de scădere, dar nefiind astrolog nu știu sigur dacă exact săptămâna viitoare are euro un ascendent în zodia leului, sau va trebui să mai așteptăm pentru asta încă o săptămână.