Cumpărarea Arpechim şi salariile mari au băgat Oltchim în insolvenţă

Cumpărarea unei părţi din Arpechim şi salariile mari au băgat Oltchim în insolvenţă, este concluzia preliminară a administratorilor judiciari. Aceştia au calculat pierderi de până la 800 de milioane de euro şi au început deja să facă lista vinovaţilor, persoane fizice sau juridice.  Din păcate, sunt zeci de firme de la care nu mai poate fi recuperat un leu pentru că, la rândul lor, au intrat în insolvenţă.

Raportul administratorilor judiciari arată că situaţia a început să se înrăutăţească încă din 2009 la Oltchim. În trei ani, numărul de angajaţi a scăzut cu 12%, veniturile cu 33%, în timp ce fondul de salarii a crescut cu 40 de procente.