Carnea de cal din Ilfov a fost trimisă …şi la o grădiniţă

O parte din carnea de cal etichetată drept carne de vită a fost trimisă de la depozitul din judeţul Ilfov la şapte magazine şi restaurante, produsele nemaifiind găsite la aceste unităţi, întrucât au fost achiziţionate cantităţi mici, de trei-patru kilograme. Printre destinaţii s-a numărat şi o grădiniţă. Responsabilii acesteia au returnat însă carnea, pentru că nu le-a plăcut cum era etichetată.

Ladopoulos Georgios, proprietarul depozitului „Meatteam” din Ilfov, în care autorităţile au găsit carne de cal, etichetată drept carne de vită, spune că a cumpărat carnea de la o firmă din Blaj, că ambalajele erau etichetate diferit de firme din Braşov şi Botoşani şi că la Ilfov au ajuns circa 200 kg de carne despre care ştia că e vită, transmite Telejurnalul.

Autorităţile din Alba susţin însă că firma din Blaj ar fi luat carnea chiar de la firma ilfoveană„Undeva la trei luni de zile după ce carnea a fost achiziţionată din Bucureşti, a fost revândută societăţii din Bucureşti cu o diferenţă foarte foarte mică de preţ”, explică prefectul de Alba.

„O ţară întreagă se ocupă de aceste 100 de kg care au intrat în comerţ, sau de fapt vor să acopere ceva mult mai grav”, crede proprietarul depozitului „Meatteam” din Ilfov.