Becali, condamnat pentru aroganţă

gigi becali blog

de Moise Guran

Gigi Becali a fost condamnat la trei ani cu suspendare pentru că, după ce i s-a furat mașina, nu a procedat ca orice alt cetățean care ar fi sunat la poliție, ci s-a comportat ca un șef mafiot, găsindu-i rapid pe hoți, sechestrându-i și forțându-i să îi dea mașina înapoi.

Într-un fel, Becali a procedat probabil așa cum mulți dintre noi am fi făcut-o dacă am fi avut banii și puterea lui. De unde s-ar putea trage concluzia că Instanța l-a condamnat pe Gigi ca să îi amintească faptul că e un cetățean ca toți ceilalți și că trebuie să simtă frustrarea oricărui cetățean atunci când i se fură mașina și nu poate face altceva decât să sune la poliție.

E modul judecătorilor de a-i spune lui Becali că trebuie să înceteze în a mai fi un lider în România, că exemplul său este unul prost pentru toți cei care cred că școala e degeaba dacă nu ai banii lui Becali, că poți să bați o mie de cruci și de mătănii dacă prin aroganța ta desființezi esența unei atitudini creștine.

Cu banii poți ctitori biserici, poți face lumea să se bată pe pomană la tine la poartă de Crăciun, te poți cățăra pe catargul unui partid istoric, sau poți da lecții de bună creștere la televizor înjurând prezentatoarele. Banii te fac arogant iar în final o pedeapsă cu suspendare pentru un comportament mafiot te poate aduce cu picioarele pe pământ.

De fapt Gigi Becali nu are de ce să nu se mai întoarcă în România și îmi vine și greu să cred că va alege pribegia. El poate rămâne parlamentar, dar ar fi primul caz de ales condamnat definitiv, care rămâne în Parlament.

Trei ani cu suspendare nu-l vor împiedica să vândă terenuri sau să antreneze Steaua, ba chiar mi-e teamă că nici nu-l vor face să apară mai rar la televizor.

Este însă dreptul lui Gigi Becali să se simtă rușinat de țara care i-a mulțumit cu o condamnare penală pentru operele de caritate. Unii dintre noi abia de acum s-ar putea simți mai mândri de ea.