Cursul mişcat de împrumuturile Statului

curs 2 blog

de Moise Guran

Euro a încheiat săptămâna în scădere ușoară după patru zile în care a crescut permanent. De la 4,33 de lei pentru un euro vinerea trecută, ajunsese ieri peste 4,38. Coincidență sau nu cam pe acolo ar fi trebuit să se și întoarcă pentru a marca o consolidare necesară a scăderii din ultima lună. În orice caz, de la 4,3850, cursul a coborât rapid la 4,36, cel mai probabil datorită vânzărilor de valută făcute de investitorii străini. Aceștia așteptau licitația de azi unde Statul chiar le-a satisfăcut cererea de titluri pe 10 ani, dublând aproape suma pe care a mizat inițal. Vă vine sau nu să credeți, de unde anul trecut nu știam sigur cine ar mai împrumuta România, acum ministerul de Finanțe anunță cea mai mică dobândă pe care a obținut-o vreodată la un credit pe zece ani.

Pe de altă parte, n-ai cum să nu constați că dacă n-ar fi străinii și dorința lor agresivă de a împrumuta Statul român, euro ar crește. Altfel spus, dacă Statul român își temperează dorința de a lua credite, moneda noastră rămâne pe fundamente cam slăbuțe. Dar de ce s-ar opri Statul din împrumutat? Orice român cu multe credite la bancă ar folosi acest moment pentru a rostogoli la termene, uite, de 10 ani, împrumuturi mult mai dezavantajoase, cu termene de șase luni, un an, sau trei. Desigur ar fi o neghiobie din partea autorităților să anunțe că fac asta, pentru că le-ar crește dobânzile. La genul acesta de refinanțare taci și faci.

Cum până la finalul lunii nu mai sunt anunțate emisiuni de titluri de stat, nu avem motive să așteptăm în continuare scăderi senzaționale de curs, chiar dacă tendința generală a euro rămâne de scădere față de leu. Probabil până la 1 februarie cursul va rămâne în această zonă dintre 4,3 și 4,4 lei pentru un euro.