O idee pentru taxa auto

simulare benzina 2 blog

de Moise Guran

Colegii de la Hotnews demonstrează printr-un calcul simplu faptul că toată nebunia cu taxa auto ar putea fi rezolvată de autorități prin introducerea timbrului de mediu în prețul benzinei. Știu, nu vă place să se scumpească benzina și o să revin imediat asupra acestor efecte perverse. Pe de altă parte, într-un an de zile românii bagă în rezervoare 6 miliarde de litri de benzină și de motorină. Asta înseamnă că la o valoare a timbrului de 15 bani pe litru statul ar strânge 200 de milioane de euro pe an. Dacă, să zicem, benzina s-ar face 6 lei și 30 de bani în loc de 5,70 cât este acum, iar motorina s-ar face 6 lei și 45 în loc de 5,85, atunci statul ar aduna într-un singur an aproape un miliard de euro, adică atât cât i-ar trebui să plătească toate cererile de despăgubire ale celor care au plătit deja taxa auto între 2007 și 2012. Asta ar fi o extremă, căci statul nu trebuie neapărat să plătească într-un singur an, iar dacă o face își poate recupera banii din taxarea benzinei în doi-trei ani.

Știm însă cu toții, scumpirea carburanților are un efect general asupra prețurilor – produce așa numitele scumpiri în cascadă. Așa și? Vi se pare că dacă n-a băgat statul timbrul de mediu în prețurile carburanților petroliștii le-au ținut pe loc? Acestea oricum se produc iar nivelul lor este dat pe plan internațional de o situație speculativă ponderată în România de puterea mai scăzută de cumpărare. Ideea mi se pare interesantă și cred că guvernanții ar trebui să mai reflecteze la ea.