25 afișări

Hocus-pocus cu PIB-ul României

blog pib

de Moise Guran

Supărarea premierului Victor Ponta pe PIB-ul care nu mai este cât speram să fie poate fi justificată și nu prea. Orice ar spune normele europene, bineînțeles că este o problemă atunci când estimările făcute de Statistică dau erori uriașe. Ponta ar trebui să știe că anul trecut a fost plin de rectificări de bine. Nu l-au durut și n-a zis nimic pentru că atunci erorile l-au ajutat. Numărul șomerilor a scăzut, estimările de creștere economică s-au îmbunătățit, deci cineva a avut grijă să fie bine ca să nu fie rău.

Sunt mici trucuri prin care politicienii își umflă o economie virtuală pentru a-și putea permite cheltuieli foarte concrete și reale. De regulă acestea se corectează în final prin deficit și, dacă statul se poate împrumuta, atunci nu-i problemă. Acum este problemă pentru că Ponta are o limită mică de deficit iar erorile statistice s-au tot acumulat, unele dintre ele chiar dubios. Ceea ce ne aduce în mod inevitabil la adevărata problemă – sigur că politicienii vor fi întotdeauna tentați să umfle PIB-ul ca să aibă bani, dar nefiresc este ca niște tehnocrați, așa cum sunt cei de la statistică, să fie în subordinea și să depindă de fapt de ordinele politrucilor. Credeți că dacă știa că premierul se va înfuria, șeful Statisticii mai corecta Produsul Intern Brut? Sau căuta și el ca tot omul o soluție negociată?

Dar dacă soluțiile astea s-au tot negociat până n-au mai avut loc de întors, căci 20 de miliarde reprezintă totuși o eroare uriașă, una greu de acceptat… Poate că Victor Ponta nu a avut abilitatea politicienilor care au manevrat statistica înaintea lui, inclusiv în guvernul Ponta I, sau poate a avut doar ghinion. Dacă premierul ar înțelege cu adevărat momentul și-ar aminti poate că a promis că nu va înlocui politrucii PDL cu cei ai USL. Altfel vom perpetua la infinit un hocus-pocus cu cifre care nu țin nimănui de foame și cu iluziile deșarte de creștere ale unei țări în care meritocrația a fost demult îngropată de politruci.