Un fan-club pentru Polonia

de Ionuţ Văcaru

Speriată de bula imobiliară americană, autoritatea financiară poloneză a impus încă înainte de criză condiţii stricte pentru creditarea populaţiei. Şi la noi BNR a făcut la fel şi eficienţa a fost cam aceeaşi. Şi românii şi polonezii s-au împrumutat în valută. Dar atunci când a pornit criza Banca Poloniei a lăsat moneda să crească temporar chiar dacă asta i-a lovit grav pe cei care aveau rate de plătit. Cel puţin economia nu a intrat în criză financiară iar oamenii au continuat să meargă la slujbe în loc să ajungă şi şomeri şi cu rate la bancă.

Acum, când creşterea economică este din ce în ce mai mică, iar creditarea este într-un continuu declin de doi ani de zile, autoritatea a decis să elimine o bună parte din restricţii. La noi BNR a eliminat restricţiile de doi ani deja dar băncile nu mai vor să dea bani pentru credite nici aşa. Nu au încredere în economie. Este posibil ca aceleaşi bănci care funcţionează cu reticenţă în România să dea credite în Polonia pentru simplul motiv că acolo criza a fost altfel gestionată.

Noile reguli ale autorităţii financiare poloneze vor lucra în tandem cu planul de relansare economică a guvernului care vrea să investească masiv în energie şi infrastructură.

Guvernul ar urma să facă rost de bani prin intermediul unui fond suveran care va multiplica veniturile obţinute din privatizarea companiilor de stat.

Toate aceste măsuri au fost luate după ce prognoza de creştere economică a fost înrăutăţită la un plus 2.4% pentru anul acesta şi de doar 2,1% pentru anul viitor. Polonia este singura ţară din Uniunea Europeană care, de la începutul crizei, a reuşit să evite recesiunea. De altfel, Polonia a avut o creştere economică în ultimii 20 de ani. Anul trecut economia poloneză a crescut cu 4%. Bravo lor! Poate învăţăm şi noi să acţionăm la timp.