Politrucii lovesc din nou

de Moise Guran

Probabil cel mai mare rău suferit de societatea noastră în ultimii douăzeci de ani este politizarea structurilor care controlează banii și care nu au cum să funcționeze bine dacă nu sunt conduse de niște meseriași adevărați. Enumerați aici de la CNA și CNVM și până la introducerea unor politruci inclusiv în consiliul de administrație de la BNR, cu toată opoziția lui Isărescu. Parlamentarii l-au executat acum fără drept de apel pe cel care controlează cele două miliarde de euro din piața asigurărilor. Era de numai un an pe funcție la Comisia de profil și ajunsese acolo ca o soluție de compromis, după o altă luptă crâncenă în care partidele din parlament au încercat să-și susțină niște oameni de paie, posibil conectați către niște surse de finanțare și șpăgi din lumea asigurărilor.

Deși n-au trecut nici șase luni de când este premier, Victor Ponta pare a fi uitat promisinea fermă de a nu aduce oamenii USL-ului în locul celor ai PDL-ului pe funcțiile publice care trebuie să lucreze în favoarea cetățeanului nu a unui partid. Ponta este relativ tânăr în politică și, probabil domnia sa nu știe că acest obicei a fost brevetat de Octav Cozmâncă pe vremea guvernului Văcăroiu și de atunci a venit atât de bine clasei politice de la noi, încât l-au preluat toți cei ajunși la guvernare indiferent că erau țărăniști, liberali, pedeliști sau din nou pesediști. Scopul guvernării nu mai este administrarea bună a țării ci adminstrarea țării de către ai noștrii în folosul nostru.

În 1991 când au pus în subordinea Parlamentului aceste importante structuri de control ale societății noastre, părinții constituției nu s-au gândit probabil cât de pervertit va deveni acest sistem. În zilele noastre nu mai este vorba de susținerea unui specialist de către un partid politic. Partidele nici nu mai au specialiști de niciun fel. Oricine știe o meserie fuge de politică tocmai pentru că de acolo vin presiuni de șpăgi și jocuri de culise. Avizul politic ar trebui să fie unul formal. Și comisia de supravechere a asigurărilor ca și CNVM-ul, ca și postul de inspector la primărie dacă vreți, ar trebui ocupate printr-un concurs dur de competențe, iar nu pe pile, relații și interese.