Dumnezeul cu mustaţă al unei echipe gratuite

de Moise Guran

Să cauţi 450 de sponsori care să îţi dea fiecare 7-8.000 de euro pentru Oltchim este o misiune imposibilă. Vă imaginaţi o sală de sport tapetată cu 450 de nume de firme? Nu mai înţelege nimeni nimic din reclamele respective şi bănuiesc că nu se vor găsi foarte mulţi doritori să salveze în acest fel echipa de handbal despre care se spune că are şanse să câştige Liga campionilor europeni, dar care nu ştie din ce va plăti salariile jucătoarelor pe septembrie.

Acest calcul cu 450 de sponsori a fost făcut de Constantin Roibu, directorul demisionat de la combinatul chimic. Nu neg dorinţa sinceră a domnului Roibu de a salva echipa de handbal, dar îmi este imposibil să nu fac o legătură între amatorismul planului său de finanţare al echipei şi modelul de pater familias în care domnul Roibu a decis tot ce gravita în jurul intereselor financiare ale Oltchim. În vreme ce aici la Bucureşti, Oltchim este acum o castană fierbinte într-o perioadă electorală, muncitorii care ies în curtea combinatului zi de zi încă mai cred că uzina lor reprezintă o unitate strategică. Una care nu se poate închide. De ce? Uite aşa, din raţiuni superioare. Că e strategică! Aceasta este mentalitatea cu care domnul Roibu a obişnuit miile de oameni de la combinatul vâlcean. Nu contează dacă faci bani sau nu, dacă ţi se vând polimerii sau dacă piaţa termopanelor a intrat în criză, seniorii chimiei sunt protejaţi de un dumnezeu cu mustaţă care ştie ce face şi ce drege, că altfel nu avea cum să rămână atât amar de vreme şef peste combinat.

Şi cu handbalul stau lucrurile cam la fel. De vreo trei ani de când combinatul face datorii peste datorii, presa sportivă se învolburează perioadic- domle, dar echipa de handbal? Ce e cu ea? Păi este cea mai bună, dacă se închide uzina moare şi performanţa handbalului românesc… Nu serios? Dar alţii cum se finanţează? Păi acum uite, mai apar soluţii… Să o preia municipalitatea, zice Roibu. Municipalitatea din Vâcea sau poate chiar Capitala dacă altfel nu se poate. Să o ia cineva gratis, un investitor, numai să plătească salariile fetelor spune fostul director de la Oltchim acum.
Dar de ce nu s-o fi gândit Roibu până acum la un plan de detaşare a echipei de handbal de uzina care nu are aceleaşi performanţe?

Îl suspectez pe domnul Roibu că şi-a făcut o pavăză din reputaţia acestei echipe şi asta chiar nu ar fi corect faţă de handbaliste. În fond, performanţa este a lor nu a combinatului, chiar dacă Oltchimul le-a plătit salariile. Şi mai este ceva… O echipă de handbal cu şanse de a câştiga Liga Campionilor ridică valoarea combinatului la o eventuală privatizare. Nu o scade. Poate o decizie pentru echipă ar trebui luată abia dacă eşuează privatizarea. Asta desigur dacă nu cumva directorul demisionar al combinatului nu vrea să intre în biznisul sportiv. Mai ales că e gratis!