Mamăl bun al bugetului și tatăl vitreg al economiei
de Moise Guran
Delegația FMI s-a dus la președintele interimar Crin Antonescu purtând un mesaj de îngrijorare. Crin le-a spus că nu trebuie să îi preocupe prea mult cine este președinte, interimar, suspendat sau de altfel, că de fapt Cotroceniul este un fel de loc de joacă pentru politicieni dar discuțiile serioase sunt la guvern cu mama și tatăl economiei care ar fi Florin Georgescu. În urmă cu o săptămână mama și tatăl economiei anunța o încadrare în parametrii bugetari, dar asta cu prețul tăierii investițiilor. Ca mulți români de altfel, Crin Antonescu confundă așadar și el cauza cu efectul, economia cu statul. Florin Georgescu poate fi numit mama bugetarilor, tatăl pensionarilor dar nici măcar unchiul vitreg al economiei private, cea care îi alimentează trezoreria.
Mediul de afaceri este extrem de agasat de toată vânzoleala politică iar tăierea investițiilor nu are cum să ajute economia chiar dacă echilibrează bugetul.
Cei de la FMI l-au privit cu oarecare înțelegere pe Crin Antonescu și i-au replicat diplomat că ar mai fi nevoie totuși și de niște fapte că vorbe au tot auzit. Interesant este că fix asta a înțeles prin reformă și mult blamatul guvern Boc, cel care a tăiat salariile și a mărit TVA-ul, înțelegând prin reformă reforma bugetului, nu a economiei. De patru ani de când a dat criza economică, politicienii noștri tot n-au priceput că pe timp de criză bugetul trebuie să ajute economia prin taxe mai mici și investiții mai mari și nu invers.
Ca o stranie coincidență, Lucian Isar, singurul om din guvernul Ponta care făcuse un plan concret cu economia privată și înțelesese că jobul lui este să aducă bani reali în România și a dat tot ieri demisia, lăsând restul lumii cu mamăl și tatăl Florin Georgescu.
UPDATE
A aparut intre timp pe youtube si o inregistrare a discursului lui Crin Antonescu in fata celor de la FMI. El este putin mai greu de subtitrat 🙂 Stiu nici cu Base nu era foarte clar ce spune dar era mai clar ce a vrut sa spuna si de ce s-a intalnit cu aia. 🙂