Misterele supravieţuirii lui Boc
de Moise Guran
Nu este ciudat faptul că în ciuda înfrângerii catastrofale a PDL la nivel naţional, tocmai Emil Boc, şeful partidului şi omul care a adunat toate antipatiile legate de pseudo-reforma usturătoare din 2010, a câştigat totuşi alegerile în confruntarea directă de la Cluj? Cum să mai dai vina pe Boc pentru dezastrul partidului pe care îl conduce? Cum să îl mai schimbi pe Boc din fruntea PDl când, dintre toate figurile politice importante doar el a reuşit să ţină capul deasupra uriaşului val USL? Pică Udrea, pică Poteraş, vor mai urma probabil Flutur şi alţi lideri importanţi, dar cum o să-l dai jos pe Boc în aceste condiţii?
Şi totuşi Emil Boc este principalul vinovat de dezastrul PDL, indiferent că, poate, clujenii săi l-au văzut ca pe un ardelean bun plecat la Bucureşti unde l-au înfulecat miticii…
Adevărul este că acest lucru este parţial adevărat. Emil Boc este o victimă a lui Traian Băsescu dar şi a propriei incapacităţi de a rupe sforile care l-au ridicat şi l-au manipulat. Dar s-a complăcut conştient de propria neputinţă şi chiar de propria personalitate, mult prea ştearsă pentru vremurile în care a fost pus să conducă România.
Să nu uităm că măsurile dure de austeritate au fost asumate de Traian Băsescu şi foarte probabil către el s-a şi canalizat ura populară. Problema lui Emil Boc este că atât amar de vreme nu a venit şi cu ceva constructiv, că n-a înţeles că austeritatea singură nu relansează economii şi, mai important decât toate lui Boc i se poate reproşa că n-a reuşit să îi convingă pe români că îşi ţine proprii baroni sub control, că ei, cei aflaţi la putere, împărtăşesc criza şi austeritatea celorlalţi.
Dacă mulţi români au dat un vot împotriva PDL din ură, poate că Emil Boc s-a făcut vinovat doar de milă şi dispreţ. Poate că Emil Boc a fost un bun primar la Cluj pe vremea când partidul său avea puterea iar banii curgeau gârlă spre inima Transilvaniei. E uşor să devii popular pe banii altora. Acum este însă alta situaţia. Faptul că Emil Boc a câştigat Clujul nu îl absolvă de responsabilitate pentru dezastrul din rest. Asta arată mai de grabă capacitatea destul de singulară a domniei sale de a cădea mereu în picioare.
