Grecia – o sinucidere asistată
de Moise Guran
Grecia se află pe masa de operaţie într-un foarte cinic proces de sinucidere asistată. Asistată chiar de Uniunea Europeană.
După alegerile anticipate de duminica trecută forţele democratice, adică fosta putere şi fosta opoziţie nu mai sunt capabile nici împreună să facă un guvern. Forţele extremiste au suficiente locuri în parlament încât să blocheze orice fel de guvernare şi se urăsc reciproc atât cât să nu facă nici împreună un guvern.
Astfel Grecia a devenit de neguvernat în condiţiile în care, teoretic, Europa aştepta ca după aceste alegeri să rezulte un guvern suficient de puternic cât să poată duce uriaşele datorii prin reforme.
Spun teoretic pentru că europenii nu sunt naivi. Ştiau că atât comuniştii cât şi neonaziştii au şanse mari de a bloca orice reformă în Grecia, intrând în Parlament. I-au forţat practic pe greci să se sinucidă, asigurându-i de gândurile bune ale Europei şi de asisenţa financiară de specialitate.
Ajunşi în parlamentul Greciei extremiştii cer renunţarea la austeritate dar nici creditele nu mai vor să le plătească. Această contradicţie cadrează populist şi dă bine la mase. Dar nu ţine de foame şi nici ratele ţării nu le plăteşte.
În marea lor generozitate nemţii vor acum să ofere Greciei posibilitatea de a ieşi din Zona Euro. Grecii nu vor să plece din Zona Euro, dar şi cu sufletu-n rai şi cu slănina-n pod nu se poate. Oricine are minte cât să treacă strada poate pricepe că grecii îşi vor plăti înfiorător lipsa de chibzuinţă şi alegerea pe care au făcut-o singuri la urne.
Acum ieşirea ţării din zona euro este doar o chestiune de timp. Europa asistă impasibilă la bolnavul Grecia căruia îi oferă şansa de a se izola pentru a nu-i îmbolnăvi şi pe alţii. În acelaşi timp Europa îşi oferă sieşi lecţia extremismului populist, un experiment trist făcut pe o ţară care şi-a dorit prea mult să se sinucidă.