Ce a fost mai întâi? Deranjul sau imposibilitatea?
de Moise Guran
Opoziţia a intrat din nou singură într-o incredibilă capcană. Nu ştiam sigur cum va scăpa Ungureanu fără să majoreze salariile bugetarilor şi fără să scadă CAS-ul, după ce au apucat ba el ba preşedintele Traian Băsescu să le promită. Moţiunea de cenzură este ocazia perfectă şi pe măsură ce ne apropiem de ea numărul pedeliştilor care anunţă că vor doborî guvernul creşte iar anunţurile cum că vor creşete salariile sunt tot mai frecvente.
Altfel spus cu cât e mai probabilă căderea guvernului cu atât mai puţin contează ce promite acesta.
Datele din economie nu sunt bune. Aţi observat că preşedintele Traian Băsescu nu a mai anunţat în avans că am avut creştere economică pe primul trimestru? Nu vă întrebaţi de ce? Păi şi dacă n-a fost creştere de unde va fi finanţată creşterea salariilor? Guvernul Ungureanu este într-o imposibilitate aritmetică şi riscă să treacă meteoric prin viaţa politică de la mari speranţe la şi mai mari dezamăgiri.
Bineînţeles că moţiunea de cenzură îi oferă ocazia perfectă să spună – eu aş fi mărit salariile dar nu m-au lăsat Ponta şi Antonescu.
Ion Iliescu, acest Sun Tzu al politicii româneşti nu vrea ca Ponta să intre într-o bătălie pe care nu o poate câştiga şi l-a sfătuit public să refuze guvernarea. Dar deja Ponta nu mai poate da înapoi iar nominalizarea sa, în cazul prăbuşirii guvernului este inevitabilă. Aşa că singura sa şansă ar fi să nu cadă guvernul.
În lumea financiară deja se pun pariuri şi asta nu este deloc de bine. Atunci când politicienii apucă să promită dar realizează mai apoi că nu au de unde da, ei preferă să facă un deranj suficient de mare încât electoratul să nu mai poată înţelege dacă imposibilitatea creşterii salariilor vine din deranjul prilejuit de căderea guvernului, sau deranjul a fost pricinuit de imposibilitate.