Şcoala românească şi universitatea ţepei

de Moise Guran

Să mai zică cineva că şcoala nu te învaţă în România să faci bani. Te învaţă să faci inclusiv evaziune fiscală în mod legal dar neleal, te învaţă să manipulezi o piaţă, căci asta au devenit studenţii plătitori de taxe, te învaţă adică ce este mai greu în managementul lipsit de scrupule şi de deontologie din România. Senatorii au votat modificarea Legii Educaţiei într-o variantă adoptată tacit de Camera Deputaţilor şi doar preşedintele mai poate întoarce această lege ce serveşte de fapt interesele câtorva parlamentari ancoraţi în mediul universitar.

Lovitura este dublă – pe de o parte legea desfiinţează invăţământul de stat cu taxă. Ceea ce înseamnă că numărul de locuri la facultăţile de stat se va restrânge fix la cât are statul să finanţeze. Problema este că taxele plătit de studenţii de la stat finanţau în mod direct şi gratuitatea celor care aveau loc la buget. Pe noua lege universităţile publice vor intra cel mai târziu anul viitor în criză financiară, iar numărul studenţilor de la particular va creşte căci statul nu îi mai poate primi. Da, asta este manipularea pieţei, o manipulare grosolană, făcută nu prin cine-ştie-ce inginerii complicate ci prin votarea unei legi de către nişte oameni care au un interes direct într-un domeniu.

A doua lovitură se referă la patrimoniul universitaţilor private. Acestea nu funcţionează ca sereleuri deşi unele sunt acuzate că exact asta ar fi. Nu este corect să generalizăm dar formal toate universităţile private sunt fundaţii nonprofit. Ele nu plătesc impozit pe profit, TVA şi alte taxe pentru fapte de comerţ, ba mai primesc şi subvenţii de la stat pentru dezvoltare. Ei bine noua lege prevede că în cazul desfiinţării unei astfel de universităţi, patrimoniul, serios îngroşat astfel cu banii statului fie direct fie prin neplata taxelor să ajungă la membrii fondatori. Şi uite aşa poate afla un student rămas cu ochii în soare definiţia ţepei printr-un faliment informal, dar şi a unei evaziuni fiscale făcute de domnii profesori-parlamentari.

Să mai spună cineva că la universităţile de afară înveţi mai multe lucruri utile în viaţă decât la cele româneşti!