Când nu creşte taxele, Statul le şterpeleşte

de Moise Guran

Ancheta trimestrială a Institutului Naţional pentru Statistică arată o creştere în ultimul an de peste 10% a veniturilor medii ale unei gospodării din România. Acestea au ajuns, pe medie la 2.542 de lei lunar. Interesant este faptul că în ultimul an şi cheltuielile populaţiei au crescut fix cu cât au crescut şi veniturile, iar suma pe care o gospodărie a reuşit să o pună de o parte este aproximativ aceeaşi. Nu, românii nu au devenit mai risipitori ci altceva s-a întâmplat.

O să vă surprindă poate faptul că în decursul anului 2011, un an în care teoretic fiscalitatea nu a mai crescut, gospodăria medie a plătit lunar sub formă de impozite, taxe şi dări de orice fel către o autoritate, 365 de lei, sumă aflată în creştere cu 15%. Poate o să vă întrebaţi de unde această diferenţă, dacă impozitele şi taxele nu s-au modificat?

Teoretic pot fi doar două varainate: or românii, naţie de evazionişti, au decis în decursul anului 2011 să se mai cuminţească, or, şi această variantă pare mai probabilă, un fel de fiscalitate a crescut totuşi, chiar dacă guvernanţii au susţinut că asta nu s-a întâmplat.

De la Bucureşti este greu să vezi fiecare taxă pe care cetăţeanul o plăteşte pe la diferitele deconcentrate, sunt dări impropriu numite taxe, dar pe care trebuie să le plăteşti ca să îţi scoţi un cazier, un buletin, o autorizaţie, dări pe aer, pe cer şi pe pământ, fără de care nu poţi nici să mergi, nici să munceşti şi nici să respiri. Economiştii o numesc parafiscalitate, pentru că ea tot povară fiscală este pentru gospodăria medie. Creşterea acestei poveri cu 15% în sumă netă într-un an spune multe despre incapacitatea statului român de a se abţine de la a băga mâna într-un fel sau altul în buzunarul cetăţeanului. N-au mai crescut impozitele mari, ok, dar statul român pur şi simplu nu poate supravieţui fără să nu crească absolut nimic.