4 afișări

Stimularea economiei, stimularea electoratului

de Moise Guran

Deşi a părut o neconcordanţă, faptul că Traian Băsescu a cerut creşterea salariilor bugetarilor după ce premierul Ungureanu a dat ca sigură scăderea CAS-ului, n-a fost deloc aşa. Fiecare s-a adresat unor categorii diferite de audienţă iar creşterea salariilor bugetarilor se poate face şi prin scăderea CAS-ului. Atâta doar că de a doua măsură ar beneficia toţi angajaţii din România, în vreme de creşterea salariilor, ar beneficia doar bugetarii. Fiind vorba de o relaţie de la parte la întreg, o creştere a salariilor bugetarilor ar costa suplimentar statul de trei ori mai puţin decât o reducere a CAS-ului egală a CAS-ului.

De aici şi emoţiile şi ezitările guvernanţilor. În funcţie de rezultate, reducerea CAS va fi cuprinsă între trei şi cinci la sută a spus Ungureanu, în vreme ce Traian Băsescu a recomandat o reîntregire a salariilor bugetarilor la nivelul din 2010. În funcţie de care rezultate? Ale fiscului evident! Vă mai amintiţi?domnul Blejnar a primit ultimatum să facă rost până la 1 mai de 1,5 miliarde de euro. Sau pe aproape, nuanţează acum premierul Ungureanu.

Pe aproape… înseamnă de fapt 1,2 miliarde de euro, suma necesară pentru reducerea cu 5% a CAS-ului, sumă care implică şi efortul de 450 de milioane de euro necesar creşterii salariilor bugetarilor. Este clar că nici Răzvan Ungureanu, nici Traian Băsescu nu au luat în calcul un eventual efect de creştere a numărului celor ce contribuie, o dată cu relaxarea fiscală. Desigur, este înţelept să pui răul înainte şi să te gândeşti că poate nu vor veni mai mulţi contribuabili imediat. Pe de altă parte, ignorarea acestui efect chiar lasă impresia că în fapt nu există nicio dezbatere legată de stimularea economiei ci toată lumea se concentrează pe efectul electoral al creşterii salariilor indiferent că ea se face direct sau prin reducerea contribuţiilor.