Noul Logan, marocan

de Moise Guran

Se poate spune că relaţia celor de la Renault cu România intră într-o nouă fază. Francezii au anunţat că vor dezvolta în Maroc o capacitate de producţie mai mare decât cea din România, că vor scoate de acolo trei modele noi, şi nu două, şi că noul Logan va fi produs mai ales acolo, dacă nu cumva numai acolo. De ce toate astea? Pentru că la Mioveni nu mai avem loc, uzina merge la capacitate maximă zic ei, ca şi cum n-ar fi câmpuri desule între Piteşti şi Titu. Adevărul mult mai simplu şi mai evident este că în Maroc Renault plăteşte salariile la jumătate faţă de cele din România. Era simplu, logic şi previzibil că această zi va veni. Asta nu înseamnă că Dacia părăseşte România ci doar că de la Mioveni pleacă mai ales modele Duster, maşini de două ori mai scumpe decât Loganul, maşini al căror preţ poate justifica un salariu de două ori mai mare decât cel din Maroc.

Totuşi după experienţa Nokia autorităţile române trebuie de acum să construiască o strategie pentru toţi marii industriaşi din România. Chiar dacă celor de la Renault încă le convine acum să facă Dusterul în România, nu este normal şi firesc să te întrebi dacă nu va veni şi ziua în care nici acesta nu va mai fi suficient de profitabil? Nu îţi poţi dori să ai o ţară cu salarii mici la infinit, aşa că tot ceea ce poţi face este să-i ceri investitorului să-şi facă o strategie în care va produce la tine maşini din ce în ce mai scumpe. Asta a lipsit la Nokia şi unei greşeli de management a companiei i s-a suprapus o lipsă de viziune a autorităţilor române.

Desigur, dacă mergi la cei de la Renault sau la cei de la Ford şi le ceri să-şi facă un plan de dezvoltare o să-ţi ceară facilităţi, o să-ţi ceară infrastructură, dar ei oricum fac asta. Investitorul ştie să-şi negocieze interesul, este timpul să înveţe şi autorităţile române să facă asta.