Cu o lopată nu se face primăvară
Dacă îi obligi pe oameni să îşi cumpere anvelope de iarnă ar fi bine să fii sigur că o să le asiguri deszăpezirea drumurilor la o nevoie.
Dacă viscolul este atât de puternic încât nu se mai văd şoselele de prin Bărăgan iar tu, guvernant, spui că trebuie să trimiţi tancurile armatei ca să-ţi găsească românii pierduţi pe sub zăpadă, ar fi bine să nu ţi se blocheze ditamai DN1 chiar lângă Bucureşti. Nu de alta dar oamenii vor observa imediat că nici nu ai trimis utilaje corespunzătoare, dar l-ai paraşutat pe Emil Boc cu o lopată ca să dea zăpada împreună cu jandarmii.a
Tancurile armatei pot salva o viaţă sau pot fi la fel de penibile precum harnicul nostru prim-ministru care, n-a uitat, vara ştie să tragă şi la coasă.
Cetăţeanul rămas pe sub nămeţi ştie că tu, guvernant, ţi-ai luat partea leului sub formă de TVA din uriaşa sumă pe care el a plătit-o astă toamnă pe anvelope de iarnă. Întrebarea pe care el şi-o pune privind scena cu tancul sau pe cea cu premierul este dacă de banii lui tu, guvernant, n-ai putut să-i pui în scenă acest spectacol tragi-comic de operetă. Nimeni nu este nebun să-ţi ceară ţie guvernant să ţii viscolul cu pieptul gol ca în poeziile patriotarde, dar dacă nu ai nici utilaje corespunzătoare deşi el cetăţeanul îţi plăteşte deszăpezirea şi când nu ninge, ai face bine să asiguri măcar o cale de acces într-o direcţie şi să le închizi pe toate celelalte ca să nu îţi moară oameni îngheţaţi sub troiene. În fond meteorologii avertizaseră încă de sâmbătă că se va întâmpla aşa ceva, şi totuşi după nici 24 de ore de zăpadă şi viscol s-a închis Capitala ţării.
Nici măcar unica şosea de centură a Bucureştilor nu a mai fost funcţională şi lasă-i pe cei care au rămas sinistraţi în cartierele scumpe de la marginea Capitalei, dar ce te faci dacă viscolul nu se opreşte câteva zile şi se golesc magazinele de mâncare?
Cum o să hrăneşti două milioane de suflete dacă nu eşti în stare să deschizi patru şosele înspre patru zări?