Dovadă de incompetenţă

de Moise Guran

Taxa auto a intrat pe teritoriul cascadoriilor râsului, demonstrând încă o dată nevoia existenţei unor oameni cu adevărat competenţi în guvern. Ministerul mediului a decis suspendarea taxei până la 1 ianuarie 2013, pentru cei care vând maşini înmatriculate înainte de 2007.

De vreo câţiva, ani guvernele României au trimis în derizoriu relaţia juridică pe care noi, românii, o avem cu maşinile noastre.
O dată cu introducerea taxei auto, în 2007, statul s-a amestecat într-un mod profund nedemocratic şi discriminatoriu, sancţionând practic intrarea românilor în Uniunea Europeană. Libertatea de circulaţie a mărfurilor şi deci, implicit şi a maşinilor second-hand, era şi ea între motivele pentru care românii şi-au dorit să intre în Europa Unită. Asta s-a făcut în numele protejării industriei naţionale de automobile şi, pentru că introduce o discriminare, a fost desfiinţată în mod firesc de Curtea de Europeană de Justiţie. Din păcate, decizia a venit la patru ani după ce guvernul a tot adunat bani din aceste taxe auto şi bineînţeles că acum guvernul nu are de unde să dea înapoi cei peste un miliard de euro colectaţi de la românii care au vrut şi ei o relaţie juridică cu o maşină.

Dacă eşti de bună credinţă atunci când justiţia îţi spune că ai greşit cauţi să-ţi repari greşeala. Pentru a ieşi din acest impas Guvernul României nu a căutat soluţii leale, cum ar fi fost de exemplu să dea banii înapoi oamenilor. A inventat o altă taxă, una care să se aplice tuturor celor care nu au plătit-o pe prima. S-a crucit toată lumea când s-a aflat că pentru un Logan cumpărat înainte de 2007 taxa cam cât decât valoarea maşinii. Această soluţie este la rândul ei una golanească pentru că ea va fi probabil desfiinţată cândva de o altă curte de justiţie dintr-o raţiune simplă – blochează de facto dreptul la dispoziţie pe care un cetăţean îl are asupra bunului său. Cum dispoziţia este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, soluţia găsită de ministerul condus de Laszlo Barbely este neconstituţională căci proprietatea este garantată în România şi asta înseamnă că ţi se garantează şi vânzarea ei când vrei tu, cetăţean liber. Credeţi că guvernanţii nu ştiu asta? Bineînţeles că ştiu dar dacă mai trec patru ani până măsura va fi anulată deja atunci taxa va fi problema altcuiva. A altui guvern adică. Calculul s-a dovedit greşit dintr-un singur motiv – anul acesta sunt alegeri. Aşa a apărut ideea amânării până la 1 ianuarie 2013.