Emile, apasă un buton
de Moise Guran
Un partid politic este ca o acţiune la bursă. Dacă are perspectivă, investitorii vin cu bani, finanţează, se implică mai mult sau mai puţin voalat în viitoarea campanie electorală. Dacă partidul nu mai are nicio şansă să ajungă la putere banii fug de el ca de Necuratu’, nimeni nu vrea să fie văzut împreună cu X sau cu Y de la partidul respectiv, membrii încep să-şi caute un loc în altă parte, primarii, prefecţii independenţi, ba chiar şi ăla de l-ai pus cu pile pe o funcţie măruntă din administraţie îşi face planul să lipească afişe pentru alţii la toamnă. Dar până la toamnă mai e mult şi cea mai periculoasă combinaţie o reprezintă un partid fără nicio perspectivă care dintr-un motiv sau altul încă se mai află la putere. România a mai trăit aşa ceva în 1999 şi 2000, atunci când ţărăniştii încă au deţinut ministerele cheie ale guvernelor Vasile şi Isărescu deşi era din ce în ce mai clar că partidul lor se va desfiinţa după următoarele alegeri.
Cam în perioada respectivă au avut loc cele mai controversate privatizări iar jaful din administraţie a atins cote incredibile. S-au dat tunuri mari şi în 2004 când PSD pleca de la guvernare şi în 2008 când guvernul Tăriceanu îşi făcea bagajele, dar acum România riscă mai de grabă o repetare a anului 2000, căci şi atunci eram după o lungă recesiune.
Premierul de atunci, independentul Mugur Isărescu, recunoscut pentru diplomaţia sa, ajunsese să se certe cu miniştrii propriului guvern. S-a spus despre Mugur Isărescu că manetele pe care le trăgea de la Bucureşti nu răspundeau la comenzi pentru că nu avea autoritate politică asupra subordonaţilor săi. Era vorba de altceva…
Problema unui partid care moare este că de la un punct în colo, filozofia oamenilor săi devine “ce-i în mână nu-i minciună” sau “acum ori niciodată”.
Emil Boc are şi el imaginea unui om de bună credinţă, care nu a fost acuzat niciodată de corupţie. Boc avea însă şi până acum o problemă cu autoritatea în propriul partid, iar dacă membrii săi vor simţi că nu mai au nicio şansă la următoarele alegeri atunci premierul are nevoie de multă determinare. Sau de o demisie în interes naţional.
