Preşedintele, arbitrul politic

Opoziţia a făcut un mare pas înainte propunându-i Preşedintelui un dialog fără populisme pentru modificarea Constituţiei dar şi un guvern de tehnocraţi care să poată reforma România înaintea unui nou ciclu electoral. Şi asta pentru că schimbarea acestei ţări într-una fără deficit structural este mai complicată decât pare. Reaşezarea ei pe baze solide presupune schimbări dureroase pe care niciun partid de până acum nu şi le-a asumat, probabil niciun om politic nu şi le va asuma niciodată şi cu atât mai puţine sunt şansele ca o astfel de reformă să poată avea loc într-un an electoral.

România are specialişti, are oameni pregătiţi să schimbe ţara, dar acei oameni nu se vor amesteca niciodată în cloaca politică. Singura lor şansă este un guvern de tehnocraţi, un guvern cu mandat limitat, ale cărui reforme să fie susţinute în Parlament şi de Majoritate şi de Minoritate, pentru ca mai târziu, în 2013 să putem reda România unor aleşi care să nu mai aibă loc de întors în interesele lor mai mult sau mai puţin partizane.

Nu este clar dacă Traian Băsescu va sprijini aceste propuneri, este clar că şi cei de la USL au pus câteva condiţii suplimentare, probabil şi pentru a mai avea loc de negocieri, dar o astfel de soluţie ar fi probabil singura care ne-ar salva pe noi ca ţară de un an electoral în care populismele viitorilor candidaţi pot provoca un alt dezastru.

Sarcina cea mai grea a lui Traian Băsescu va fi să convingă partidele de la Putere să meargă pe acest armistiţiu politic naţional.

Dar în fond aceasta este sarcina Preşedintelui, o sarcină scrisă în Constituţie. Şi dacă Legea fundamentală nici nu interzice dar nici nu îi atribuie Preşedintelui un rol de jucător politic, jobul său de mediator este clar scris acolo şi este mai important acum decât oricând. Dacă nu va reuşi să facă această înţelegere, Traian Băsescu o poate trece pe primul loc la capitolul eşecuri personale şi profesionale.