Pârloaga electorală

de Moise Guran

În vreme ce Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, sfătuieşte toţi românii să nu îşi vândă terenurile agricole căci preţurile sunt prea mici şi ne cumpără străinii ţara, ministerul domniei sale a promovat o propunere de amendare a celor care îşi lasă terenurile nelucrate. Desigur asta va aduce o presiune majoră de vânzare a terenurilor asupra celor care nu mai pot sau nu mai vor să îşi lucreze terenurile. Anunţată încă de anul trecut dar amânată din raţiuni de oportunitate, amendarea celor care îşi lasă pământul pârloagă trebuie că l-a pus pe Tabără într-o gravă dilemă existenţială – să stimuleze producţia sau să contribuie la scăderea preţurilor terenurilor agricole.

Până la urmă cei de la minister s-au învârtit până au comis din nou o măsură inaplicabilă – cum în România proprietatea privată este garantată iar în acest drept intră şi acela de a face ce vrei cu proprietatea ta, o amendă pentru cei care nu îşi lucrează terenurile nu are nici o şansă să treacă de Curtea Constituţională. Dacă nu s-ar fi dezbătut un an de zile problema, ai putea spune că ministrul Agriculturii a fost doar naiv. Pare însă mai credibilă variata în care primul agricultor al ţării a făcut propunerea mai mult de ochii electoratului ce o cerea cu insistenţă, dar a ticluit-o de aşa manieră încât în final ea să nu se poată aplica. Valeriu Tabără va ridica din umeri şi va spune … eu am vrut dar nu m-au lăsat.

În momentul de faţă impozitul agricol este oricum mai mult de formă căci pentru un hectar, să zicem, cu grâu un agricultor plăteşte anual cam 50 de lei. Dacă vroia să dea un stimul de producţie Tabără trebuia să ridice impozitul pe terenul agricol la .. să zicem 2-3-400 de lei pe hectar, cât a făcut numita amendă şi să dea apoi o reducere de 75% din impozit celor care NU lasă pământul necultivat. Asta ar fi stimulat munca, ar fi oprit şi apetitul de speculă imobiliară şi, mai important decât toate, ar fi fost o măsură aplicabilă din punct de vedere constituţional.