Un nume pentru Cluj Arena

de Ionuţ Văcaru

Cele mai moderne stadioane din România, Arena Naţională din Bucureşti şi arena din Cluj au o problemă comună: costurile de administrare sunt prea mari pentru autorităţile locale. Dacă Primăria din Bucureşti se vede nevoită să concesioneze managementul stadionului unei firme private, la Cluj, consiliul judeţean a venit cu o idee ceva mai simplă: va boteza stadionul după numele companiei dispuse să acopere o parte din costurile de administrare.

Deocamdată trei companii negociază cu autorităţile din Cluj pentru achiziţionarea numelui stadionului. E vorba de Banca Transilvania, operatorul de telefonie mobilă Vodafone şi producătoriul local de medicamente Terapia Ranbaxy Cluj, iar Consiliul judeţean Cluj spune că va încerca să îi aducă la masa tratativelor şi pe cei de la Orange.

Preşedintele consiliului judeţean nu a specificat foarte clar care este suma pe care vor trebui să o plătească cei interesaţi de cumpărarea numelui stadionului. Însă a oferit un indiciu. Speră să acopere din vânzarea numelui trei sferturi din costurile de administrare ale stadionului care, după cum spuneau reprezentanţii consiliului judeţean, în urmă cu câteva săptămâni, s-ar ridica la 60.000 de euro pe lună. Cu alte cuvinte, companiile interesate de achiziţionarea dreptului de denumire al arenei ar trebui să ofere cel puţin 45.000 de euro pe lună, adică 540.000 de euro pe an.

Chiar şi pentru fotbalul românesc este o sumă foarte mică. De exemplu, pentru a apărea pe tricourile celor de la Dinamo, Orange a plătit din 2009 până în prezent câte 1,5 milioane de euro pe an. Tot în 2009, Steaua a semnat un contract de sponsorizare de 1,3 milioane de euro cu Citibank, contract care însă a fost reziliat destul de repede.

Cele 540.000 de euro pe care le-ar obţine clujenii pentru vinderea numelui stadionului ar fi extrem de mici şi comparativ cu contractele asemănătoare din restul Europei. Poate cel mai bun exemplu este cel al stadionului din Munchen, al cărui nume a fost cumpărat pe o perioadă de 30 de ani de grupul Allianz pentru suma de 6 milioane de euro anual. Desigur, aici e vorba şi de tradiţia echipelor care joacă pe acele stadioane. Pe Allianz Arena joacă Bayern Munchen, în vreme ce pe Cluj Arena joacă Universitatea Cluj, care nu a mai a avut parte de prea multe performanţe în ultimii ani.