BNR ţine preţurile în frâu

de Moise Guran

Euro a atins cea mai mare valoare din acest an, depăşind la oficial 4,3 lei. Mişcarea a surprins puţin pentru că monedă încăpăţânată leul a stat pe loc atunci când vecinele sale, forintul polonez şi zlotul polonez au scăzut masiv, iar acum a luat-o din loc. Tocmai de aceea creşterea cursului euro era previzibilă şi aşteptată de speculatori dar chiar şi aşa, demarajul monedei unice a fost cam cu frâna de mână trasă.

Mai multe surse din piaţă consideră că Banca Naţională a României a intervenit în apărarea monedei noastre, de aşa manieră încât creşterea euro să nu afecteze foarte tare preţurile din România. Popor mai sensibil la cursul de schimb, al nostru scumpeşte şi cartofii de Covasna, varza de Dâmboviţa şi cârnaţii de Pleşcoi în timp ce prin Europa se prăbuşesc acţiunile Puma, BMW sau Deutschebank.

Este suficient să apară pe la televizor deja obositul titlu – leul s-a prăbuşit, că piaţa de zarzavaturi prinde avânt.
Cei de la BNR deja ştiu acest tip de comportament. El nu este unul indus de televiziuni ci doar exersat atât de mult timp încât a devenit obişnuinţă. Ştirile despre creşterea cursului nu provoacă creşterea preţurilor ci doar o justifică. Preţurile cresc oricum.

Cum altfel ar putea fi explicat faptul că pretroliştii au scumpit benzina cu vreo două-trei săptămâni înainte de creşterea dolarului, într-o perioadă în care ţiţeiul se ieftinea. Acum isărescu se pregăteşte de scăderea dobânzilor la lei şi creşterea cursului de schimb nu îl ajută. Acesta este şi motivul pentru care BNR a intervenit pentru a frâna creşterea euro. Va face asta atâta timp cât din piaţă ies speculatori. Dacă aveţi rate de plătit în euro nu vă grăbiţi să cumpăraţi moneda unică la peste 4,3. Aşteptaţi o calmare a situaţiei, dar fiţi pregătiţi să cumpăraţi pentru mai multe rate căci vremurile sunt imprevizibile.