De ce ar scădea dobânzile

de Moise Guran

Pe piaţa banilor a început să circule un zvon uşor de scădere a dobânzilor la lei. Este mai degrabă o sugestie şi o dezbatere decât o aşteptare. Chiar dacă Banca Naţională injectează de câteva săptămâni lei în piaţă nu se simte încă o criză de lei, iar atunci când se simte este vorba mai de grabă de o conjunctură. De ce ar ieftini atunci Isărescu leii? Se crede Ben Bernanke?
Probabil că nu, şi nici lumea financiară de la Bucureşti nu prea se compară cu Wall-Streetul, chiar dacă în mod accidental unele aspecte se aseamănă.

Dacă peste ocean speculatorii se isterizează şi cer bani de la Rezervele Federale, în România statul român este în postura speculatorului aflat permanent în foame de bani. Desigur comparaţia este forţată căci ministerul român de finanţe nu ia bani din bănci ca să parieze pe creşterea cotaţiei aurului, dar efectul este cam acelaşi.

Primul argument pentru care Banca Naţională ar putea scădea dobânzile este tocmai finanţarea mai ieftină a statului român. Într-o încercare altfel bine chibzuită de a-şi refinanţa creditele existente la scadenţe mai lungi, guvernul a reuşit să se împrumute şi la dobânzi de peste 7,5% ceea ce reprezintă un record pentru aceste vremuri.

Un al doilea argument pentru scăderea dobânzilor este acela că ele devin foarte atractive pentru speculatori. La un curs de schimb stabil şi o inflaţie sub 5%, o dobândă de referinţă de 6,25% este o goarnă pentru cei care vor veni să parieze pe aprecierea leului. Numai că Isărescu nu-şi mai permite să lase euro să alunece în condiţiile în care exportatorii suflă greu după doi ani în care s-au străduit şi uite au şi reuşit să scoată România din recesiune. Aprecierea leului ar fi pentru ei o penalizare nemeritată. Ca să o împiedice BNR poate aşadar să scadă dobânzile pentru a face leul mai puţin atractiv sau poate să cumpere euro şi deci să introducă lei în piaţă. Şi în acest al doilea caz efectul este tot scăderea dobânzilor, a dobânzilor reale, care stau şi nu stau ancorate în referinţa BNR.

Nu în ultimul rând, ar cam fi timpul pentru o dezgheţare a creditului. Aceasta a şi început uşor, uşor dar acest ritm corespunde mai de grabă unei stagnări economice decât unei creşteri.

Argumente pentru scăderea dobânzilor la lei se pot găsi multe şi probabil aceasta se va şi produce. Întrebarea care mai rămâne este de când.