Umbra lui Saddam la Triopoli
de Ionuţ Văcaru
Privită de departe bucuria rebelilor din Tripoli e tristă, căci este efemeră. Pentru Libia urmează vremuri grele iar rebelii care acum câteva zile decapitau o statuie de aur a lui Gaddafi par să nu-şi dea seama că, zilele astea, Tripoli seamana izbitor de mult cu Bagdadul anului 2003 şi că pe străzile capitalei libiene nu se plimbă Gaddafi deghizat, ci fantoma lui Saddam Hussein.
In Irak razboiul a fost castigat. Aşa ne-a spus domnul Bush. Era pe un portavion înconjurat de o mână de soldaţi veseli. Avea chiar şi un banner colorat care felicita armata americană pentru fenomenalul succes al campaniei de înlăturare a dictaturii lui Saddam. Dar oare a fost o victorie şi pentru irakianul de rând care de câţiva ani merge cu teamă pe străzile din Bagdad ştiind că ar putea fi rapit oricând sau că o maşină capcană ar putea sa-l spulbere? Nu, pentru el plecarea lui Saddam a înlocuit un rău cu altul, iar războiul nu s-a terminat cu o victorie, ci cu instalarea haosului politic şi administrativ. La fel şi în Libia, capturarea capitalei nu a fost o victorie, ci doar un succes strategic în numele companiilor occidentale de petrol.
În acest moment Libia are toate sansele sa se afunde în aceeaşi specie de haos ca în Irak. Gaddafi este undeva prin deşert alături de neamurile şi susţnătorii lui. Probabil că deja se crede Lawrence al Arabiei şi nu se va teme să porneasca un război de gherilă. Nu mai are ce pierde. Am putea crede că, pentru a pune mâna pe petrolul libian, Occidentul va face tot posibilul pentru a opri acţiunile loveşte-şi-fugi pe care le-ar orchestra Gaddafi în perioada următoare. Într-adevăr rafinăriile, conductele şi câmpurile petroliere vor fi foarte bine păzite. Petroliştii străini ce se vor întoarce în Libia, nu vor fi rapiţi şi nici nu vor fi spulberaţi de maşini capcană, ci patronii lor vor face tot posibilul să-i ţină în siguranţă, la fel cum au fost ţinuţi în siguranţă şi petroliştii străini (inclusiv români) din Irak-ul post Saddam. Restul populaţiei libiene va trebui să-şi asigure siguranţa persoanală aşa cum poate.
Poate că o capturare cât mai rapida a lui Gaddafi ar aduce cât de cât stabilitatea în Libia, deşi, dacă facem iarăşi o paralelă cu Irakul, vedem că spânzurarea lui Saddam nu a schimbat prea mult în bine lucrurile. Am vazut că între două rapoarte privind accidentul de la Fukushima, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, a emis un avertisment privind nişte posibile depozite nucleare pe care le-ar avea Gaddafi şi pe care ar putea să le folosească în fabricarea unor bombe “murdare”. Poate că îngrijorarea Agenţiei este sinceră, însă mă duce imediat cu gândul la deja-celebrele arme de distrugere în masa ale lui Saddam Hussein pe baza cărora americanii şi-au justificat invazia. Cu aceeaşi justificare ar putea fi vânat şi Gaddafi de către forţele internaţionale. Pe de altă parte, chiar daca îl vor prinde pe Gaddafi, stabilitatea Libiei nu va fi asigurată din start. Ţara asta este mult prea fragmentata în triburi şi clanuri ca să asculte de Consiliul de Tranzitie ce va să vină la putere. Întotdeauna se va gasi un nebun care va spune că “pe vremea lui Gaddafi era mai bine”, sau “eu sunt şeful, nu Consiliul” . Apoi va arunca în aer o stradă din Tripoli doar pentru a-şi sublinia punctul de vedere.
