Aventurile lui Boc în China

de Moise Guran

Emil Boc s-a dus la Beijing ca să le spună chinezilor că românii au salarii mici, iar el le va da ajutoare de stat dacă investesc în România. Apoi premierul a mâncat cu beţişoare la restaurantul Raţa Pechineză. Nu se ştie ce a mâncat dar, foarte probabil, între pui cu bambus şi porc cu urechi de lemn, premierul trebuie să se fi oprit la raţă cu mandarine, specialitatea casei. Dacă n-auzi ştirea de la început ai putea crede că nu este vorba de premierul României ci despre vreo vedetă de Dorobanţi care dă un interviu stupid într-un tabloid, povestind ce a mai făcut vara asta. Vedeta îşi face reclamă, adică imagine publică, povestind tot felul de prostioare inutile ce vor apărea într-un ziar uşurel.

Emil Boc s-a dus de fapt la un forum economic cu un braţ de proiecte de infrastructură pentru care guvernul său nu are bani dar speră să găsească investitori în China, care au bani. Să le spui chinezilor că le dai ajutoare de stat este aşadar la fel de inutil ca şi faptul că în România mâna de lucru este mai ieftină decât în restul Europei. Chinezii au şi bani au şi mână de lucru ieftină.

Premierul era aşteptat după forum să stea de vorbă cu oamenii de afaceri chinezi. Un director de la Murfatlar susţine că premierului i se aranjase chiar o poză cu şeful celui mai mare importator de vinuri din China. Ori a uitat, ori a considerat că este sub demnitatea lui, cert este că premierul a plecat de la forum fără să mai stea de vorbă cu chinezii ceea ce a şi declanşat dezamăgirea acestora şi furia producătorilor români de vinuri care exportă în China. Pur şi simplu premierul nostru n-a putut vizualiza într-un chinez mic ce îi cere politicos o poză împreună, perspectiva unor locuri de muncă în România.

Bilanţul României cu China este în acest moment un jalnic – aproape 3 miliarde de dolari importuri şi de zece ori mai puţine exporturi. Bilanţul vedetei Emil Boc la Beijing este cel mult o raţă pechineză cu mandarine.