Economia a obosit. Cam repede!

de Moise Guran

Sfârşitul recesiunii ca eveniment politic a venit totuşi cam repede. La nici o lună şi jumătate de când premierul Boc a proclamat-o solemn FMI-ul dar şi Banca Naţională a României anunţă mai mult printre dinţi că economia încetineşte. Nu că prinsese cine ştie ce viteză, dar deocamdată nimeni nu ştie dacă e vorba de o frână sau de o intrare din nou în marşarier. Pur şi simplu industria şi exporturile, cele care ne-au scos cât de cât din mocirla recesiunii nu mai au putere. S-ar cere şi altceva iar altceva nu pot fi decât consumul intern sau investiţiile. Din păcate pentru acestea două nu este suficient aportul divin la economia naţională, ar mai fi nevoie şi de nişte guvernanţi care să stimuleze la momentul oportul fie investiţiile, fie consumul. Ultimele date de la finanţe arată că în primele cinci luni statul român nu a reuşit să investească nici cât în aceeaşi perioadă din anul trecut. Investiţiile private n-au nici ele de unde să vină căci prin Europa fiecare stă gripat pe banii lui. Doar chinezii n-au problema banilor şi dacă ieri l-aţi văzut pe premierul chinez la televizor într-un turneu european nu l-aţi văzut cu Băsescu ci cu Merkel. Bătrânelul simpatic pe care l-aţi văzut cu Băsescu era preşedintele Greciei şi dacă cineva are speranţe legate de ţara lui, asta ar putea dovedi doar un simţ mai dezvoltat al umorului.

Ultima speranţă pentru creşterea firavă a economiei româneşti este consumul cetăţeanului stresat de criză. De la lună la lună acesta pur şi simplu mănâncă mai puţin sau mai prost. Un singur semn de speranţă există. În mai creditul în valută acordat populaţiei a crescut brusc şi neaşteptat cu un 2,5%. Nu-i cine ştie ce, sunt doar vreo 300 de milioane de euro şi dacă stai să te gândeşti, asta înseamnă mai puţin şi decât au adus la PIB anul trecut în iunie cei care au decis brusc să-şi ia maşină după ce se anunţase creşterea TVA-ului dar înainte de modificarea lui.