Internetul cu capul în nori
de Ionuţ Văcaru
În ultimele două săptămâni două fenomene importante au gravitat intens în jurul industriei internetului încercând să îi influenţeze într-un fel sau altul viitorul. Unul din fenomene este tentativa companiilor tehnologice de a încuraja tot mai mult ideea de cloud computing, sau, mai pe românește, “butonând cu capul in nori”. Este vorba de acel sistem prin care nu ne mai stocăm fişierele în calculatorul de pe masă, în laptopul din brațe, sau în telefonul din buzunar, ci le trimitem cu ajutorul internetului pe serverele unor companii care ne pun la dispoziţie suficient spaţiu virtual cât să ne salvăm pozele, muzica şi filmele. Într-o lume în care mobilitatea începe să conteze tot mai mult, această idee nu este rea, oferindu-ne avantajul clar de a avea acces la fișierele noastre oriunde ne-am afla și indiferent de aparatul pe care l-am folosi. Am avea nevoie doar de o conexiune la internet.
Însă eu stau şi mă întreb. Dacă renunţ la hardul calculatorului şi îmi salvez în “nor” muzica şi filmele, ce mă fac atunci când pică internetul? Oricât de interesantă ar fi, stocarea fişierelor pe serverele altora mi se pare o idee pripită. Infrastructura internetului nu este suficient de matură cât să asigure un acces suficient de rapid şi neîntrerupt la fişierele stocate în acest nor on-line. Şi, mai mult, conceptul de nor este suficient de abstract cât să fie destul de greu de explicat publicului larg.
Nu mă înțelegeți greșit, cu toate că spun că e prea devreme pentru el, nu sunt împotriva acestei idei, pe care o consider un pas normal spre viitorul internetului. Sunt conștient că pentru progres e nevoie de risc și curaj din partea companiilor care vor să revoluționeze industria on-line.
Totuși, pe lângă micile riscuri, există un risc ceva mai mare în jurul conceptului de cloud computing. E un risc strâns legat de celălalt fenomen important ce însoțește internetul în ultima perioadă: expansiunea rapidă a atacurilor cibernetice.
Cândva hackerul era acel puştan inteligent şi teribilist care spărgea diverse site-uri sau sisteme pentru a-şi demonstra îndemânarea. Sau cel puțin așa îl vedeam în filme. După aceea a apărut hackerul plătit de guvernele orientale pentru a sparge şi fura informaţii din sistemele informatice ale guvernelor occidentale. Acum însă hackerul a devenit o entitate combinată, care poate fi când independent, când în slujba unui guvern, a devenit adică un mercenar. Iar în utlima perioadă au devenit tot mai vizibile grupurile de hackeri-activiști, care, atunci când nu militează on-line pntru bunăstare economică sau salvarea urșilor polari, ajung să se bată între ele având drept victime colaterale clienții diverselor companii și bănci.
Așadar, este o idee bună să ne mutăm fișierele și datele personale în „nor”, acum când atacurile cibernetice majore au ajuns ceva la ordinea zilei? Sincer, eu mă simt mai bine în faţa calculatorului pe care, la o adică îl pot trage din priză sau din reţea pentru a-mi proteja datele personale.
