Schengen: diversiunea olandeză
de Moise Guran
La intrarea în zona Schengen, România mai stă o tură. În ciuda votului favorabil masiv acordat în Parlamentul European, în comisia pentru justiţie şi afaceri interne s-au ridicat olandezii şi au zis – noi de români şi bulgari nu mai vrem să auzim până la anul. Poate vă întrebaţi ce le-au făcut românii olandezilor, că numai lor nu le mâncaseră ţiganii noştrii de export lalele. Ba, dacă stai să cauţi prin statistici afli că Olanda este în topul investiţiilor străine din România.
În ambele cazuri este vorba de mici iluzii. Olanda nu are nimic cu România dar ea disimulează foarte bine interesul Franţei şi al Germaniei de a amâna desfiinţarea de facto a frontierelor pe care ţara noastră încă le mai are cu Uniunea din care face parte. După ce Traian Băsescu s-a certat cu Sarkozy, după ce toată diplomaţia românească s-a oţărât să obţină toate aprobările posibile şi imposibile pentru intrarea în Schengen, nemţii şi francezii au fost nevoiţi să recurgă la o strategie mai perversă de refuz, pentru a nu fi obligaţi să recunoască faptul evident că în Uniune sunt unii mai membrii decât alţii, iar o ţară precum România nu îşi poate impune voinţa. Aşa că liderii uniunii au băgat la înaintare o ţară care nu se manifestase nicicum până acum împotriva României iar toate eforturile diplomaţiei conduse de la Bucureşti au fost simplu anulate. Mesajul este simplu – bateţi la porţi închise, nu vă aude nimeni.
Refuzul Olandei este însă un truc la fel cum ar putea fi şi interesul Olandei pentru investitorii săi din România. Ţara lalelor a stat în topul investiţiilor străine de la noi pentru simplul motiv că un investitor străin ca Dinu Patriciu îşi derulează prin Amsterdam afacerile din România. Bineînţeles că Patriciu este investitor olandez cam în aceeaşi măsură în care este şi statul olandez interesat de România.