Ce mai ai voie să spui la televizor?
de Ionuț Văcaru
Francezii nu mai au voie să spună Twitter şi Facebook la televizor. Nici la radio. A decis-o CNA-ul lor, care consideră că pronunţarea numelor acestor reţele de socializare şi fluturarea lor în mediul audiovizual este o formă de publicitate neplătită şi că, în acelaşi timp, multe reţele de socializare mai mici sunt pur şi simplu sugrumate de popularitatea pe care o au Facebok şi Twitter în presă.
Socialistul din mine a rezonat cu acest raţionament al CNA-ului franţuzesc. Însă din punct de vedere logic nu am putut să nu simt cât de forţată este această măsură a autorităţii audiovizuale franceze.
Prezenţa reţelelor de socializare în presă nu este în nici un caz o formă de publicitate. Când, la finalul unei emisiuni, prezentatorul spune „ne găsiți și pe Facebook”, el de fapt nu promovează rețelele de socializare, ci invers, Twitter şi Facebook reprezintă un mediu în care presa este promovată.
Relaţia dintre presă şi reţelele de socializare este simplă. Presa se duce acolo unde este publicul. Iar publicul este pe Facebook şi pe Twitter, pentru că aceste reţele de socializare şi comunicare au cei mai mulţi utilizatori. Prin urmare acolo îţi poţi face cunoscută publicaţia sau emisiunea.
CNA-ul parizian încearcă de fapt să apere serviciile on-line franţuzeşti de oligopolul impus de giganţii americani, Facebook, Twitter sau Google. Însă oricât de socialistă încearcă să fie, Franţa rămâne un stat capitalist care înţelege foarte bine că nu prin împiedicarea concurenţei ajungi sus, ci prin propriile puteri. Abia după ce devii puternic te apuci să pui beţe în roate concurenţei. Decizia comisiei audiovizualului de a interzice folosirea denumirilor Twitter şi Facebook la TV şi radio nu face nimic altceva decât să cocoloşească reţelele de socializare şi serviciile on-line franţuzeşti. Acestea ar face bine să devină populare prin propria valoare şi inspiraţie, nu prin încercarea de a lupta de la egal la egal, artificial, cu nişte servicii on-line care deja și-au demonstrat puterea.
Unii au reuşit să crească fără ajutorul nimanui. Cum ar fi de exemplu site-ul franţuzesc DailyMotion, care a devenit destul de popular fără ca televiziunilor franţuzeşti să le fie interzis să rostească numele YouTube.
