Balade politice

de Călin Nicolescu

Un senator PD-L a fost anunţat luni că este urmărit penal pentru trafic de influenţă. Îl cheama Mircea Banias. Prompta, opoziţia, prin vocea liderului PSD Victor Ponta a “descifrat” motivul.

Redau exact declaraţia lui Victor Ponta:

„Azi s-a dat un mesaj pentru toţi senatorii şi deputaţii PDL: mai rămână alături de Băsescu şi Guvernul Boc. Nu mai trăim într-o democraţie, instituţii ale statului sunt controlate şi acţionează politic şi legea, Codul penal şi Codul de procedură penală nu se aplică dacă votezi cu Boc şi Udrea, dar dacă nu votezi cu ei sau votezi cu opoziţia, se va aplica chiar în ziua moţiunii. E un semnal extrem de clar de politizare a actului de justiţie şi sunt convins că orice parlamentar, de acum încolo, orice primar sau consilier al puterii, care va vorbi la telefon despre posibilitatea de a părăsi putera, i s-a arătat azi ce urmează să i se întâmple”

Ai zice că Banias avea de gând să plece din PDL la PSD. Altfel logica lui Ponta este forţată.

Personal, am dubii serioase, intrucat Mircea Banias era prezentat, până mai ieri, de aceeasi opozitie, ca fiind omul atotputernicei Elena Udrea. Mai mult, cu numai 3-4 zile în urmă, membrii opoziţiei transmiteau, “pe surse”, in mass-media, informaţia că un senator PD-L dezerteaza in favoarea PSD, insă acesta era identificat drept Serban Radulescu, din Cluj. Asadar PSD il astepta pe senatorul Rădulescu, nu pe Banias.

Insa toate acestea sunt detalii care ţin de intestinele luptei politice, aşa cum este ea înţeleasă pe malurile Dâmboviţei.

Ceea ce mi se pare cu adevărat trist este relaxarea cu care politicienii tratează capacitatea noastră de discernământ. Cum deturnează şi distorsionează orice subiect spre teorii marginale, încercând să tragă ei inchipuite foloase de imagine. Păi ce, daca Banias sau altul vroia să voteze alaturi de senatorii USL, asta inseamnă că traficul de influenţă trebuia trecut cu vederea? Sau Parchetul ar fi fost moral si neimplicat politic dacă trecea cu vederea presupusa ticăloşie cateva zile până când, să presupunem de dragul teoriei, Banias ar fi apucat sa voteze, spre exemplu, moţiunea împotriva ministrului de Externe Baconschi?

Ce credeti, dacă îl lua la întrebări săptămâna trecută nu s-ar fi găsit cineva care să spună că este o dovada clară că procurorii se amestecă între candidaţii PD-L la congres, unde Banias candida din partea echipei lui Blaga? Sau, pur si simplu, dacă “te lepezi de Satana” – indiferent că îl cheamă Băsescu, Udrea, Năstase, Antonescu, Iliescu, eşti absolvit de orice păcat?

Ca să nu rămână mai prejos, şi puterea găseşte semnificatii năucitoare in acţiunea Parchetului. Pentru PD-L, este un semn ca justitia este independenta! Şi umbra normalitatii se intinde firesc peste “amanuntul” promovării unui om care, daca e sa dăm credit anchetatorilor, se ocupa cu escrocherii la adapostul apartenenţei sale la partidul de guvernământ.

Ca asa-i la noi. Dezbatem cu gratie pe langa fondul problemei, oricare ar fi ea. Nu sunt adeptul ideii ca nu poţi comenta, sau că nu poţi avea o opinie până când justiţia nu se pronunţă, dar atâta timp cât nu ştim exact ce se presupune că ar fi făcut senatorul Banias si ce dovezi exista in acest sens, declaraţiile politice sunt simple exerciţii demagogice.

Un soi de încălzire pentru campania ce vine.