Două ştiri cu Ţăndărei…
de Moise Guran
Când România a intrat în Uniunea Europeană, cei care munceau peste hotare au început să se bucure de majoritatea drepturile pe care le aveau şi în ţara de origine. În Anglia lucrurile sunt simple. Emigranţii pot cere statului britanic ajutoare sociale dacă au lucrat legal cel puţin un an.
Opt ţigani din Ţăndărei au reuşit să pună pe picioare o bandă care a fraudat sistemul englezesc cu peste nouă sute de mii de euro. Ei au folosit documente şi referinţe de muncă false cu ajutorul cărora au obţinut numere de asigurare naţională. Un patron din Liverpool s-a lăsat convins să le emită hârtii cum că ar fi lucrat pentru el şi mai departe ţiganii au cerut ajutoare de şomaj, ajutoare pentru creşterea copiilor, dar şi scutiri de la plata impozitelor. Vă vine sau nu să credeţi, dar în acest caz şi copiii erau inventaţi. Le vină sau nu să creadă autorităţilor române, autorităţile engleze i-au prins, i-au arestat şi i-au condamnat la închisoare pe toţi. Cea mai mică pedeapsă a primit-o patronul englez care le-a dat adeverinţele, nouă luni de închisoare, cea mai mare a primit-o şeful bandei care va sta în închisorile britanice peste patru ani.
Scurt simplu şi extrem de eficient. Această ştire, banală într-un stat bine organizat cum este Regatul Unit al Marii Britanii, ar fi arătat cu totul altfel în România
– Oraşul ialomiţian Ţăndărei prosperă de la un an la altul. Case noi şi elegante răsar în fiecare zi, iar strada principală trebuie lărgită căci în centrul oraşelului ialomiţean greu mai poţi avea loc de Rovere şi BMW-uri. Comunitatea prosperă şi nimeni nu înţelege secretul succesului oraşului Ţăndărei căci statul român nu prea reuşeşte să adune taxe din veniturile acestor vrednici cetăţeni, ba din contră, trebuie să le plătească numeroase ajutoare sociale, căci din documentele multora dintre ei reise că n-ar avea venituri.
Cum v-ar suna o astfel de ştire? Personajele sunt aceleaşi şi la fel şi faptele lor. Diferenţa o fac doar autorităţile.