Povestea unei campioane
de Ionuţ Văcaru
Cine ar fi crezut în urmă cu un an că Oţelul Galaţi o să devină campioana Românie la fotbal? Dintre echipele mici, mai plauzibil ar fi fost ca titlul să fie câştigat de echipe precum Universitatea Cluj, a lui Florian Walter, de Astra lui Ioan Niculae sau de FC Braşovul arhi-tizului său, Ioan Neculaie, aceste trei echipe având parte de investiţii serioase în ultima perioadă. Asta în vreme ce Oţelul a fost dintotdeauna o echipă strâmtorată din punct de vedere financiar. Chiar şi în acest sezon.
Pe la începutul anului indienii de la combinatul ArcelorMitall au spus că ei nu mai susţin echipa. Că nu mai îşi permit. Nu au anunţat că vor vinde jucătorii în bloc la vreo altă echipă, aşa cum a făcut Bucşaru la Urziceni, nici că vor desfiinţa clubul. Pur şi simplu au spus că aşteaptă o ofertă pentru cumpărarea Oţelului Galaţi în perioada următoare. O decizie cât se poate de civilizată. Când o echipă de fotbal începe să facă performanţă şi nevoile sale financiare cresc, iar cei de la ArcelorMittal şi-au dat seama că printr-o tăiere bruscă a finanţării ar fi tăiat aripile acestei echipe care poate avea un viitor luminos în faţă dacă va ajunge pe mâinile cui trebuie.
Oricum, dacă vor vinde Oţelul, indienii vor scăpa de fapt de o secţie pe care nu au avut-o niciodată la suflet. Ce e drept, până în sezonul acesta nici Oţelul nu a fost o echipă prea bună, aşa că nu prea aveau ce să iubească la ea. Muncitorii din combinat măcar produceau ceva. Fotbaliştii produceau bani doar când plecau de la echipă.
Mulţi ani de zile Oţelul Galaţi a fost o echipă producătoare de jucători. Îi aducea de prin ligile inferioare, sau îi creştea, apoi îi vindea la echipele mari din Capitală. Poate că şefii clubului şi-ar fi dorit să păstreze jucătorii, însă banii puţini veniţi de la combinat şi consiliul local Galaţi nu permiteau o asemenea “extravaganţă”. Abia prin 2008 Oţelul a anunţat că o să aibă un buget rezonabil de vreo 5 milioane de euro. Era în perioada în care la CFR, Steaua şi Unirea Urziceni băgau bani la greu, în vreme ce restul cluburilor încercau să ţină pasul cu ele, cel puţin pe partea de investiţii.
Tot în acel an Oţelul anunţa transferuri totalizând “fantastica” sumă de vreo 400.000 de euro. Cam atât câştiga pe sezon un singur jucător bine-plătit de la Steaua, Dinamo sau CFR. Începând cu acea perioadă la Oţelul au început să apară jucători de prin fosta Iugoslavie sau din America de Sud, în orice caz mai puţini şi mai ieftini decât zecile de jucători aduşi columbieni, argentinieni şi brazilieni cu DVD-urile de CFR şi Steaua şi plimbaţi apoi de Meme Stoica pe la Unirea Urziceni.
Şi totuşi, cum a reuşit Oţelul să câştige campionatul cu această atitudine financiară chibzuită? Pe deoparte, a venit criza. Unirea s-a prăbuşit, CFR-ul lui Paszkany n-a mai rupt gura târgului pentru că nici investiţiile nu au fost ca în vremurile de dinainte, Steaua nu a mai avut nici bani, nici idei, Rapid şi Dinamo nu au fost nici ele departe de Steaua, noile echipe bogate Astra şi Univeristatea Cluj au fost pur şi simplu administrate prost, iar Poli Timişoara şi FC Vaslui pur şi simplu nu au reuşit să fie suficient de convingătoare în joc cât să câştige campionatul.
De fapt, întreagul sezon de Liga 1 a fost unul ratat pentru toată lumea. Mai puţin pentru Oţelul care a reuşit să profite din plin de pe urma problmelor celorlalte cluburi. Nu e ceva rău. Oţelul a fost practic echipa potrivită la locul potrivit, iar conducerea a avut răbdare cu antrenorul Dorinel Munteanu, care deşi a avut şi unele rezultate mai puţin bune a reuşit ceea ce mulţi ar fi crezut imposibil. Conducera şi-a dat seama că dacă îl dă afară pe Dorinel, alt antrenor mai bun nu îşi permite. Când a fost antrenor la Steaua, Munteanu a fost dat afară după câteva meciuri ratate. În Ghencea nimeni nu a avut încredere în el.
Titlul de campioană le va aduce celor de la Oţelul 15 milioane din participarea în Ligă. Această echipă a început să devină cu adevărat profitabilă în cel mai bun moment posibil: în ultimul sezon în care campioana României ajunge direct în Grupele Champions League şi în anul în care patronii au anunţat că îşi vor retrage susţinerea financiară.
Oţelului i-a trecut glonţul pe la ureche. Acum merită un patron care să îi ofere finanţarea de care are nevoie. Deşi, parcă văd la vară declaraţii de genul “plec din Ghencea, cumpăr Oţelul, îi redenumesc Steaua Dunării şi joc în Liga Campionilor cu Dică în atac, pac, pac”.