Coşmarurile lui Isărescu

de Moise Guran

În aprilie, România a consemnat cea mai mare creştere anuală a preţurilor din ultimii aproape trei ani. 8,3% creştere de preţuri n-a mai văzut Isărescu din vara lui 2008, de pe când ţara era în campanie electorală iar guvernul râdea de crizele capitaliştilor americani cumpărând plasme şi maşini pentru toate primăriile de la ţară. La vremea respectivă BNR a ridicat dobânda de referinţă la peste 10%, acum este doar 6,25% iar Isărescu ţine cu dinţii de ea, deşi pare că însuşi FMI-ul a început să facă presiuni pentru majorarea dobânzilor la lei.

Isrescu ştie însă că o creştere a dobânzii ar fi perfect inutilă în acest moment pentru combaterea apetitului de scumpire. O dobândă mai mare scumpeşte banii şi ucide consumul. Dar consumul este oricum subţire, iar în România alimentele se scumpesc cu atât mai mult cu cât românii exact pe ele le cumpără mai puţin. Din punct de vedere al teoriei economice aceasta este o aberaţie, un paradox. În acelaşi timp însă gândiţi-vă cât de penibilă este dobânda de referinţă a unei bănci centrale la un nivel cu două procente sub inflaţia ţării. Pur şi simplu chiar BNR pierde din credibilitate căci un capitalist nu va înţelege cum este posibil aşa ceva.

Un alt paradox aparent este aprecierea leului. De la începutul anului leul ruşinează şi euro şi dolarul dar, în acelaşi timp este ridiculizat de kilul de cartofi, de pătrunjel şi de mărar. Probabil aceste paradoxuri îi dau lui Isărescu adevărate coşmaruri la ASE acolo unde trebuie să le explice studenţilor problemele macro-economice. În România nu prea se mai aplică nimic. Creşterea preţurilor în România nu este însă inflaţie. Este mai degrabă o criză de tarabă. Mâcarea se scumpeşte ca în celebra poveste a lui Nea Mărin care cumpără toate ouăle de la Băileşti ca să le vândă la Severin de cinci ori mai scump. Concluzia lui Nea Mărin este că ori cei de acolo trăiesc numai cu omletă, ori n-au văzut găini în viaţa lor.