Preţurile au rămas fără frâne

de Moise Guran

Vine criza, trece criza, noi cu drag scumpim. Creşterea preţurilor în martie nu este chiar o noutate, surprinzător este însă nivelul inflaţiei, de peste 8%, nemaiatins în România din august 2008.

Acum doi ani şi jumătate PIB-ul creştea la concurenţă cu al chinezilor, creditul de consum era în floare, în România erau bani gârlă iar cetăţenii nu prea se uitau pe ce îi dădeau. Cei de la BNR scrâşneau atunci din dinţi la guvernul Tăriceanu şi ridicau dobânda de referinţă la 10,25% ca să mai tempereze economia puţin balonată.

Între timp situaţia s-a dezumflat, BNR a redus dobânda de atunci cu patru procente, credite nu prea se mai dau, mall-urile sunt pustii, guvernul se caută de bani prin toate buzunarele dar preţurile cresc tot cu 8% pe an.

Indiferent ce face restul lumii, că e ploaie că e soare, în România cresc preţurile. Acum probabil cei de la BNR iau din nou în calcul o perioadă în care să mai crească dobânzile, nu de alta dar nu mai sunt credibili cu o dobândă de 6% când inflaţia este 8%.

Şi totuşi, în ciuda situaţiei atât de diferite, cauzele creşterii preţurilor sunt în esenţă aceleaşi. Încercaţi să priviţi preţul doar ca pe un cântar, o balanţă în care pui pe de o parte un kilogram de morcovi, iar în partea cealaltă o sumă de bani. Dacă pui mai mulţi bani, preţul creşte. Dacă vânzătorul pune mai mulţi morcovi, preţul scade. Dacă pui mai puţini morcovi, preţul creşte din nou.

Tăriceanu a pus mai mulţi bani, căci atunci guvernul avea de unde şi preţurile au crescut. În vremea lui Boc sunt mai puţini morcovi, căci criza şi majorarea TVA-ului au redus şi oferta de mărfuri. Efectul este din păcate acelaşi – preţul creşte.

Acum doi ani inflaţia eroda puterea de cumpărare a populaţiei unei ţări aflate în creştere economică. Acum sărăceşte nişte oameni deja sărăciţi. Mai preţios asta se numeşte stagflaţie şi este cea mai proastă combinaţie – recesiune sau stagnare, plus inflaţie.