Explicaţii tehnice pentru aprecierea leului

de Bogdan Bobic, Sales&Seminars Manager, DELTASTOCK Bucureşti

Trimestrul întâi al acestui an a fost pozitiv pentru moneda româneasca. La inceputul perioadei cursul de schimb se situa in zona 4,26- 4,28 pentru ca acum cotația sa fie sub nivelul de 4,1. Am asistat la o apreciere de aproximativ 4% a leului față de moneda unică europeană. Aceasta apreciere a venit pe fondul unor raportari mai optimiste venite dinspre economie. Din punctul de vedere al analizei fundamentale, informatiile prezentate de  BNR oferă susți­nere pentru un scenariu de apreciere al leului.

Astfel, în luna ianuarie Romania a înregistrat un excedent comercial, exporturile depășind valoarea impor­turilor cu 91 de milioane de euro. Totodată, inves­tițiile străine directe aferente lunii ianuarie au ajuns la 240 de milioane de euro, de opt ori mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut, acoperind in intregime deficitul de cont cu­rent. Mai mult, încrederea in economia româneasca a crescut in luna martie, din ce în ce mai multi analisti îm­bunătățind prognozele privind creșterea economică. Totodată remarcăm și o relansare a producției industriale în ultima perioadă. Așadar această apreciere a leului are ca motiv datele bune din economie coroborate cu dorința BNR de a menține inflația cât mai scazută dar si cu tendința pozitiva de pe piețele globale.

Din punct de vedere tehnic observăm că trendul descendent al EUR/RON  s-a amplificat odată cu trecerea cotației sub media mobilă de 50 de zile. Momentan remarcăm o ieșire din benzile bollinger care alături de indicatorii tehnici indică  supravânzare fapt ce ar putea duce la o revenire a cotației către zona 4.15, o primă zonă de rezistentă. Un alt argument al acestui scenariu ar fi reacția din zona de suport de la 4.05-4.07.

Evoluția  leului din perioada  ianuarie-martie 2011 seamănă foarte mult cu ce s-a întâmplat anul trecut cand am avut  un prim trimestru foarte bun pentru leu. Ulterior, in trimestrele care au urmat, euro a recâștigat terenul pierdut in fața leului.

Care va fi din punctul dumneavoastră de vedere evoluția cursului de schimb în trimestrul 2 al anului curent?

Dacă doriți sa aflati mai multe despre piețele financiare, participați la seminariile online organizate de către Deltastock AD Sucursala București:

În final, o scurtă precizare: Informațiile si opiniile prezentate în materialele realizate de Deltastock au scopuri exclusiv informative. Acestea nu reprezintă o recomandare de a iniția sau a nu iniția o tranzactie cu un anumit instrument financiar, si nici sugestie de strategie de investiții.