Petrolul îi îmbogăţeşte pe unii
de Moise Guran
Revoluţiile din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt precum sondele în flăcări. Se autoalimentează şi sunt greu de stins. Aceleaşi revoluţii au ridicat în slăvi preţul ţiţeiului. Emirii petrolului au suplimentat producţia dar preţul n-a prea scăzut aşa că anul acesta rezultatul unui preţ mare şi al unei producţii uriaşe nu poate fi decât unul singur. Tările exportatoare de petrol vor consemna un record istoric al veniturilor – peste 1000 de miliarde de dolari. Partea cu adevărat interesantă este că arabul sărac ce nu prea ştie nici câte zerouri are această sumă dar s-a ridicat la revoluţie pentru un trai mai bun a fost de fapt catalizatorul îmbogăţirii emirului său.
Pentru a stinge sonda în flăcări a Orientului Mijlociu, emirul face ceea ce a făcut întotdeauna – îi măreşte arabului sărac subvenţia socială, calmându-i astfel cât de cât foamea fizică dar şi foamea de libertate şi democraţie. În final amândoi sunt mai fericiţi.
Şi totuşi, din peisaj mai lipseşte cineva. În 2008 când preţul barilului a ajuns la nivelul istoric de 160 de dolari, organizaţia statelor exportatoare de petrol nu a avut încasări atât de mari ca în complicatul an 2011. În cei trei ani care au trecut de atunci economiile occidentale au trecut printr-o criză ce le-a redus consumul de ţiţei, dar China a continuat să crească. La fel ca şi arabul sărac şi chinezul sărac vrea să mănânce o pâine mai bună. Doar modelul de evoluţie economică este diferit.
Vorbim tot timpul de revoluţii şi războaie care ne-au scumpit în europa benzina. Acum ţiţeiul este 115 dolari dar scumpirea benzinei pe care o trăim astăzi este doar înfăptuirea aievea a coşmarului pe care omenirea l-a avut în 2008. Se făcea atunci că o Chină în creştere avea să secătuiască resursele planetei, scumpindu-le inevitabil. Azi trăim deja acel coşmar.
În esenţă şi chinezul şi arabul nu fac decât să îşi ceară fiecare în felul lui o parte din bunăstarea occidentalului.