Ce au în comun Angela Merkel şi Homer Simpson?

de Ionuţ Văcaru

Ambii sunt victime indirecte ale accidentului de la Fukushima. În vreme ce Angela Merkel a pierdut alegerile regionale, serialul The Simpsons riscă să fie scos din grilă de televiziunile din Europa occidentală. Cică desenele astea fac mişto de incompetenţa celor ce lucrează în centralele atomice şi sunt jignitoare în contextul accidentului de la Fukushima. Prima dată când am văzut ştirea pe Russia Today am crezut că e o glumă. Am văzut apoi că atât presa germană cât şi AFP au abordat subiectul.

Nemţii de la de la Pro Sieben au spus că deja s-au apucat să perieze sezonul Familiei Simpson pe care îl difuzează, iar episoadele care vor conţine poante atomice nu vor fi difuzate. Austriecii de la ORF s-au mişcat mai repede şi deja au întocmit o listă neagră de 8 episoade ce vor fi interzise. Toate conţin ironii acide la adresa industriei atomice. Elveţienii de la Schweizer Fernsehen vor scoate şi ei episoadele care prezintă munca în centrala atomică din Springfield, oraşul în care se desfăşoară acţiunea serialului. Mă întreb ce vor face cu genericul rămas aproape neschimbat de 22 de ani în care Homer Simpson pleacă de la serviciu cu o bară de combustibil nuclear agăţată de haine.

Câteodată mă minunez când văd cât de puţin simţ al umorului pot avea unii oameni. Ok, înţeleg de ce în Japonia au interzis filmul Hereafter al lui Clint Eastwood în care e vorba de tsunami-ul din Sumatra. E ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului (cred că şi proverbul ăsta ar trebui interzis în unele locuri). Însă nu reuşesc să înţeleg de ce s-au apucat vest-europenii să cenzureze acele episoade din The Simpsons. În cel mai rău caz după alegerile regionale din Germania, Angela Merkel e spânzuratul, iar industria atomică din Baden-Württemberg este funia.

Desenele astea sunt o satiră la gafele extrem de reale şi evidente pe care le fac companiile nucleare din întreaga lume. Eu unul nu văd nici o diferenţă între Charles Montgomery Burns şi japonezii de la Tokyo Electric, care conduc Fukushima.