Reîntoarcerea găurii din stratul de ozon

de Ionuț Văcaru

Gaura din stratul de ozon de la Polul Nord s-a întors, iar în zilele următoare va afecta şi România prin creşterea nivelului radiaţiilor solare. De fapt ea n-a plecat niciodată, ci pur şi simplu a dispărut din centrul atenţiei fiind înlocuită de alte temeri apocaliptico-ecologiste cum ar fi încălzirea globală sau furtunile solare atât de puternice încât ne strică telefoanele mobile şi ne sting curentul. Că veni vorba de stinsul curentului, sâmbăta trecută a fost Earth Hour şi, ca de fiecare dată a fost organizată chiar în ziua în care s-a trecut la ora de vară. Din fericire însă, televiziunile nu s-au mai dus la oamenii de la ţară să-i întrebe “ştiţi ce este Ora Pământului?” doar pentru a primi răspunsul “da, se dă ceasu’ înainte”.

Nici anul ăsta nu am stins lumina cu ocazia Earth Hour-ului. Nu cred în paşii înapoi, iar întoarcerea la o lume fără electricitate nu este o soluţie pentru omenire. De fapt, nici cei de la World Wide Found for Nature, organizatorii Orei Pământului, nu vor să ajungem la o lume fără electricitate ci vor să găsim soluţii energetice curate. Păi atunci de ce stingem lumina, chiar şi simbolic? Mai bine hai să găsim soluţii energetice, cum ar fi de exemplu energia nucleară. A, stai, ecologiştii nu sunt de acord cu ea. Centralale atomice nu distrug atmosfera, însă produc deşeuri toxice şi peşti cu trei ochi. Şi să nu uităm de accidentele nucleare.

Anul ăsta de Earth Hour ecologiştii au putut să arate cu degetul Fukushima, centrala nucleară pe care japonezii încă mai încearcă să o stăpânească. Efectele accidentului japonez sunt atât de puternice încât au reuşit să influenţeze chiar şi alegerile din Germania. După cum bine ştiţi, partidul creştin democrat lui Merkel a pierdut controlul landului Baden-Württemberg tocmai ca urmare a propagandei anti-nucleare pe care au făcut-o cei din Partidul Verde. Şi, oricât am sperat noi că vântul va bate spre estul Japoniei, spre americani, norul radioactiv tot a ajuns în România zilele trecute (ce e drept, în cantitatea de particule radioactive a fost infimă). La fel vine treaba şi cu gaura asta din stratul de ozon.

Dacă vă mai aduceţi aminte, pe vremea când găurile din stratul de ozon erau isteria numărul unu, se spunea că de vină pentru producerea lor e faptul că folosim frigidere şi deodorante la tub. Or studiile şi statisticile făcute de tot felul de instituţii de sondare a pieţei sunt publicate cu titlul prăpăstiios „Pe timp de criză românii îşi cumpără mai puţine deodorante!!!”. Păi, în cazul ăsta, înseamnă că noi ajutăm stratul de ozon. Şi atunci de ce vine gaura deasupra României? Pe cine se răzbună stratul de ozon? Ar trebui să fie traşi la răspundere cei care au distrus ozonul…. Şi de ce e deasupra Polului Nord? Au făcut-o urşii polari? Dacă freonul este cel care a cauzat gaura … nici nu înţeleg la ce le-a trebuit urşilor frigidere.

De fapt, nu ştiu ce mai e de înţeles din lumea asta energetică în care toată lumea stigă “stop energiei nucleare!”, în care războiul din Libia ridică preţul petrolului şi în care până şi energia solară a început să fie considerată poluatoare din cauza reziduurilor produse de celulele fotovoltaice. Aşa că singura constantă peste decenii rămâne gaura din stratul de ozon. Îi urăm bun (re)venit, ne dăm cu cremă protectoare pe piele şi o rugăm să nu ne bronzeze cu dungi.